Prioritățile sesiunii parlamentare

prioritățile sesiunii parlamentare Senatorii şi deputaţii aleşi în decembrie intră în prima sesiune parlamentară. Prioritară este adoptarea Legii bugetului de stat pe acest an.

Parlamentul de la București începe o nouă sesiune. Pentru următoarele săptămâni, pe agenda senatorilor și deputaților români se vor afla proiecte care vizează, între altele, modificarea legilor justiţiei, reforma din sănătate şi educaţie, reforma sistemului de pensii și al salarizării, precum şi un cod electoral modern. Nu vor fi omise nici iniţiativele legislative care au în vedere rezolvarea unor probleme sociale. Prioritatea Parlamentului va fi, însă, dezbaterea bugetului de stat pe anul în curs şi a legii plafoanelor care trebuie să stea la baza construcţiei bugetare.

 

Printre priorităţile anunţate de preşedintele Camerei Deputaţilor şi al PNL, Ludovic Orban, se numără corectarea unor legi care au creat probleme de-a lungul timpului, precum şi punerea unor documente legislative în acord cu deciziile Curţii Constituţionale. Ludovic Orban, pentru Radio România: “Împreună cu guvernul intenţionăm să adoptăm modificări importante, să corectăm legile justiţiei, să începem procedura de dezbatere şi de adoptare a unor legi care urmăresc reformarea marilor sisteme: sistemul de pensii, sistemul de salarizare în sectorul public, educaţia, sistemul de sănătate”.

 

La rândul său, preşedinta Senatului, Anca Dragu, din partea USR PLUS, a declarat, pentru Radio România, că îşi propune ca în această sesiune parlamentară să se concentreze pe proiecte economice şi sociale: „În plan economic, vreau să mă concentrez asupra accesului la finanţare pe care trebuie să îl aibă companiile şi în special antreprenorii, pentru că aceasta este soluţia prin care să reluăm creşterea economică. Apoi sunt aspectele sociale: acest program "Şcoala de la 8:00 la 5:00", care include nu numai masa caldă în şcoli, dar şi un program de activităţi extracurriculare şi sportive pentru copii”.

 

Proiectul bugetului de stat pentru 2021 va fi dezbătut cu prioritate de Parlament în perioada următoare. Documentul nu este însă finalizat, deşi liderii coaliţiei PNL - USR PLUS - UDMR au avut mai multe întâlniri pe această temă.

 

Din opoziție, PSD și-a prezentat propria variantă de buget. Preşedintele formațiunii, Marcel Ciolacu, spune că social-democraţii au elaborat o propunere de buget deoarece au vrut ca cetăţenii să cunoască alternativa la ceea ce consideră a fi măsurile de austeritate propuse de actualul executiv. Iar vicepreşedintele partidului, Gabriela Firea, declară că, spre deosebire de coaliţia de dreapta, PSD propune un buget de dezvoltare, nu de îngheţare a salariilor, care asigură resurse pentru sănătate, educaţie şi investiţii. Tot din opoziţie, AUR, ultranaţionalist, vrea ca banii destinaţi acestei formaţiuni politice de la stat să fie direcţionaţi către construcţia unui spital.


www.rri.ro
Publicat: 2021-02-01 11:20:00
Vizualizari: 500
TiparesteTipareste