Darwin Akwo-Mboe, student american de origine cameruneză, pasionat de IT

darwin akwo-mboe, student american de origine cameruneză, pasionat de it Darwin Akwo-Mboe studiază IT la o universitate privată din București, unde a venit în 2017. S-a născut în Statele Unite într-o familie originară din Camerun, a copilărit și studiat în Detroit, statul Michigan.

Darwin Akwo-Mboe studiază IT la o universitate privată din București, unde a venit în 2017. S-a născut în Statele Unite într-o familie originară din Camerun, a copilărit și studiat în Detroit, statul Michigan. Este pasionat de sport în general și de fotbal american în special. A ales să vină în România dintr-o întâmplare, era un loc despre care nu știa mai nimic. Cum a ajuns aici și cum a fost primit, ne spune chiar el:


"România nu a fost prima mea alegere, ci Germania, unde îmi doream să ajung să-mi continui studiile și cariera de IT. Am citit din întâmplare un articol în care se scria despre un oraș, Râmnicu Vâlcea, în care se întâmplau niște lucruri grozave legate de domenul IT. În momentul acela, căutam o nouă aventură, iar acesta a fost un motiv bun să vin aici. România era exact locul pe care îl căutam. 

La început, înainte de a ajunge aici, înainte de a fi selectat ca student, nu credeam că o să primesc acceptul universității la care m-am înscris. Nu m-am gândit prea mult la România, până într-o zi când am primit un mail de la universitate. Am fost în al nouălea cer și am început să-mi pun întrebări: ce știam cu adevărat despre această țară? Desigur, clișeele obișnuite despre Dracula, văzusem câteva filme, așa încât aveam o imagine destul de sumbră despre România, mai ales că e situată în parte aceasta a lumii. Nu știam cum va fi tratat cineva ca mine, cu pielea închisă la culoare, dar România a reprezentat un obiectiv măreț pentru mine. Așteptările mele nu erau mari, fiindcă scopul meu unic era să vin aici și să-mi iau diploma în IT și apoi mai vedeam eu. 

După o perioadă, a început să-mi placă România din ce în ce mai mult și să fiu din ce în ce mai interesat de acest loc. E interesant felul în care am fost tratat, la început am fost întâmpinat cu multă curiozitate, iar în America nu întâlnești acest lucru, fiind de culoare. Inițial am presupus în mod automat că era o intenție malițioasă, însă era doar pură curiozitate. Câțiva oameni din jur repetau ce văzuseră în filme sau ce auziseră în muzică, de vreo două ori mi-a trecut pe la urechi și cuvântul cu "n". La început am simțit un pic de furie, însă după un timp mi-am dat seama că nu era nimic rău în toate acestea, românii doar încercau să exprime ceea ce știau despre oameni ca mine. După ce m-am obișnuit cu atmosfera de aici, impresia mea despre cum sunt tratați oamenii de culoare s-a schimbat. În unele cazuri am simțit ostilitatea, în altele m-am simțit nerespectat, însă aceasta s-a petrecut mai degrabă la nivel de instituții, fie la bancă sau la propria universitate."


Darwin spune că, dacă ar trebui să facă din nou o alegere, ar lua-o de la capăt și ar veni tot în România. Acum nu este foarte mulțumit de facultatea particulară pe care a ales-o și sfătuiește pe toți cei care vor să vină la studii în România să o facă, dar nu înainte de a cerceta un pic piața și de a se informa în legătură cu oferta universităților românești. L-am întrebat cum se simte în România:

"Îmi place foarte mult sentimentul de libertate pe care îl am aici, e un alt fel de libertate decât în America. Să nu mă înțelegeți greșit, America e o țară liberă, însă eu sunt obișnuit cu altceva când vine vorba de libertate. Ce nu-mi place aici este un fel de atitudine a oamenilor, pe care o întâlnesc pe alocuri, dar cred că aș avea parte de același tratament oriunde în lume. Prietenii mei sunt în special expați, dar am și prieteni români. Mărturisesc că mă simt mai în largul meu cu români care au călătorit în afara țării. Mi se pare că au o viziune mai amplă despre ceea ce le place și despre lume în general."


Darwin face parte dintr-o echipă internațională de fotbal american de amatori -Bucharest Rebels- și este ocazional actor în reclame. Bucureștiul e plin de surprize plăcute, iar lui Darwin îi place foarte mult să ia la pas acest oraș care îi oferă oaze de liniște. Despre mâncarea românească crede că ar putea fi ceva mai condimentată:


"Ce îmi place la București- și nu știu dacă e valabil pentru toată România- este faptul că are niște parcuri minunate. În orice parte a orașului poți găsi un parc absolut superb, te poți relaxa, e o atmosferă foarte liniștită și plăcută. Oriunde te duci în București, dacă te plimbi un pic pe o rază de aproximativ un kilometru, vei găsi un parc frumos. Cât despre mâncare, eu vin dintr-o familie africană, așadar am alte gusturi, îmi place mai mult mâncarea condimentată. Bucătăria românească e foarte bună, însă mi se pare și cam fadă. Totuși, mâncarea are un gust bun. Îmi plac ardeiul umplut cu mămăligă și sarmalele cu ardei iute."


În perioada următoare, Darwin își va da licența în IT, însă a ales o altă universitate românească. Nu știe exact ce îi va aduce viitorul și dacă va dori să rămână aici:

"Simt că trebuie să mă întorc în Statele Unite ca să mă resetez, înainte de a-mi face planuri de viitor în partea aceasta a lumii. Am nevoie să văd România din perspectiva Americii. Ce e interesant e că în toți acești ani am învățat să mă uit la propria țară din afară și am o perspectivă diferită acum despre ce este America. Din Europa, nu se vede ca fiind un loc bun, pare chiar mai rău decât îl vedeam înainte, dar cred că acest lucru are a face cu ce s-a întâmplat în ultimii ani și mai ales în ultimile luni."


Lui Darwin îi e dor de familia sa din Statele Unite, de mama și de surorile lui. În plus, îi lipsește diversitatea mâncărurilor din America. L-am întrebat ce ar lua cu el la plecarea din România:

"Ce cred că ce voi lua cu mine din România va fi o anumită atitudine pe care o au românii. Mi se pare foarte folositoare pentru felul în care trăiesc și în care se percep pe ei înșiși. E un fel de a fi nonșalant, un anume mod de a da atenție cuvintelor și gesturilor de curtoazie, un manierism care mi se pare cool."


RadioRomaniaInternational · Expat în România 25.02.2021

www.rri.ro
Publicat: 2021-02-25 11:19:00
Vizualizari: 653
TiparesteTipareste