Lucrările de modernizare la pista a 2-a a Aeroportului Otopeni s-au finalizat

lucrările de modernizare la pista a 2-a a aeroportului otopeni s-au finalizat La Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" Otopeni, cel mai mare aeroport al României, se operează din nou pe două piste, după ce au fost încheiate şi recepţionate lucrările de modernizare la pista a 2-a.

La Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" Otopeni, cel mai mare aeroport al României, se operează din nou pe două piste, după ce au fost încheiate şi recepţionate lucrările de modernizare la pista a 2-a. Aceste lucrări s-au încheiat după aproape 30 de ani de la ultimele reparații majore și vor permite preluarea traficului aerian, mai ales că este în pregătire și modernizarea celeilalte piste. Modernizarea pistei a doua a aeroportului a fost însoţită de resistematizarea zonei de siguranţă aferente, inclusiv la căile de rulare N, W, V, O. Reparaţiile au început în vara anului trecut, s-au încheiat la timp, conform contractului, şi au costat 110 milioane de lei (circa 22,5 miloane de euro). Aeroportul "Henri Coandă" are acum două piste funcţionale, ambele cu o lungime de 3.500 de metri. Pista 2 are o lăţime de 60 de metri. A fost construită în 1987 şi a beneficiat de o reparaţie capitală în 1997, până la actuala modernizare fiind derulate numai lucrări de mentenanţă. Prin finalizarea acestor lucrări de reparaţii capitale şi modernizare, capacitatea de procesare zboruri a pistei a crescut cu 20%.


Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Cătălin Drulă, a anunțat următoarele investiții: "Aeroportul Otopeni are un plan strategic de dezvoltare, un nou terminal în partea de est a pistelor, un proiect aflat în derulare încă din 2008. Acest plan va fi revizuit şi adus la zi. Avem de făcut reparaţii capitale la pista 1, acum că pista 2 este în regulă. Avem de făcut modernizarea sistemului de parcări, renovarea terminalului 1; am văzut cu toţii acele imagini care nu ne fac deloc mândri de cum se intră în România prin Otopeni. Sunt şi alte investiţii - facilitatea fast track, să se poată trece mai repede prin formalităţile de sosire».


Sperăm ca într-un interval de 5-6 luni să modenizăm şi Pista 1, a declarat noul director general al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, Cosmin Peşteşan. El a adăugat că exproprierile pentru noul terminal al Aeroportului «Henri Coandă» au fost finalizate, iar anul acesta va fi actualizat studiul de fezabilitate pentru Terminalul 2, pentru ca în 2022 să se facă licitaţie pentru proiectare şi execuţie. Proiectul pentru care se face exproprierea va asigura construirea nu numai a unui terminal de pasageri, ci şi extinderea platformelor de îmbarcare-debarcare, a sistemului de căi de rulare, de acces şi parcări, precum şi a unui nou turn de control şi a unor hangare şi spaţii tehnice. Până la debutul crizei sanitare mondiale au fost discuţii cu Banca Europeană de Investiţii şi cu BERD cu privire la finanţarea acestui program strategic de dezvoltare şi modernizare a  infrastructurii aeroportuare la Aeroportul Internaţional «Henri Coandă», iar condiţia pe care aceste instituţii au pus-o a fost actualizarea studiului de fezabilitate din 2008.



www.rri.ro
Publicat: 2021-02-26 13:17:00
Vizualizari: 146
TiparesteTipareste