Escadrila albă

escadrila albă În cel de-al doilea război mondial, femei-pilot au zburat pe linia frontului pentru a salva militari răniți și a transporta medicamente.

În cel de-al doilea război mondial, femei-pilot au zburat pe linia frontului pentru a salva militari răniți și a transporta medicamente. Ele au format "escadrila albă" sau escadrila sanitară, așa cum era denumită oficial. Escadrila care a salvat vieți a fost pilotată de doamne curajoase care au dovedit tărie de caracter, dedicație și efort necondiționat pentru cauze nobile umanitare în condițiile extreme ale războiului. 


"Eroinele Escadrilei Sanitare", microexpoziția lunii martie de la Muzeul Național de Istorie a României, face parte din seria "Exponatul lunii" și narează istoria a trei dintre aviatoarele care au participat la salvarea răniților în cel de-al doilea război mondial: Smaranda Brăescu, Mariana Drăgescu și Nadia Russo-Bossie. Cele trei au făcut parte dintr-o escadrilă sanitară odată cu înființarea aviației sanitare. Aceasta avea "atribuțiunea de a transporta bolnavii și răniții gravi, militari și civili, în timp de pace și de război, la Centrele importante medico-chirurgicale, precum și a transporta personalul medical și materialele sanitare, făcând aprovizionări urgente de seruri și vaccinuri, medicamente, pansamente, sânge pentru transfuzii, în caz de catastrofe, accidente grave, epidemii și oricare împrejurări unde intervenția sa va fi necesară".


Escadrila sanitară a fost înființată în 1940 la insistențele Marinei Știrbey, femeie-pilot care a avut ideea ca doamnele care știau să piloteze să se implice pentru a fi gata de a salva viețile militarilor. Războiul bătea la ușă și era doar o chestiune de timp până când inumanul avea să izbucnească. Escadrila era formată din avioane vopsite în alb cu însemnul crucii roșii. Nu erau prevăzute să aibă soldați și armament la bord. Erau dotate cu două scaune, unul al pilotului, celălalt al persoanei rănite, și o targă pe care se așeza un rănit grav. În cazuri extreme încăpea înghesuită și o infirmieră.

            

Istoricul Cristina Păiușan-Nuică s-a ocupat de conceperea microexpoziției și ea a realizat pe scurt portretele celor trei eroine ale escadrilei albe. Prima prezentată este Smaranda Brăescu, instructor de parașutism și pilotaj înainte de război.  

"În primul rând Smaranda Brăescu, prima femeie parașutist din România. În 1928 a făcut școală la Berlin pentru că în România femeile nu puteau face o școală de parașutism. A urmat apoi școală de pilotaj în SUA și abia în 1937 femeile au avut acces să facă școală de pilotaj în România. Smaranda Brăescu a fost un om determinat care și-a dorit de mică să zboare, care a adunat bani din subscripții publice pentru a-și cumpăra primul avion. Jumătate din acei bani i-a fost dată de către statul român. A reușit să doboare recordul mondial la saltul parașuta depășind 7100 de metri, un record mult timp neegalat."

            

"Plecăm pe front, "Escadrila Albă". Stăm în cort pe terenul "Gâsca" de la Tighina. Luăm câte doi răniți, unul mai grav culcat pe targă, altul mai ușor, pe scaunul din spatele pilotului, și-i ducem pe terenul Tiraspolului unde pot ateriza avioanele Lares-ului și lua mai mulți răniți odată. Facem zilnic 6-7 ture", povestea Nadia Russo-Bossie, cea de-a doua prezență din expoziție, în însemnările sale. 


Cristina Păiușan-Nuică: "Nadia Russo-Bossi este rusoaică de origine, născută în 1901, fugită în 1918 de revoluția bolșevică. Împreună cu sora ei a fugit la Chișinău unde avea rude. Și-a făcut o viață în Basarabia. A dorit să devină aviatoare după ce a făcut școala de arte chiar la Paris. În 1936, fiind sponsorizată, a făcut cursul de pilotaj și a primit un brevet feminin și apoi un brevet general de pilot. A făcut parte de la început din escadrila sanitară. În 1943 a avut o cădere nervoasă, Nadia Russo a cedat psihic. A mai zburat până în 1945 însă foarte puțin."


Mariana Drăgescu este cea de-a treia femeie-pilot din microexpoziție, unde se pot vedea și tunica ei de aviator, tichia tătărească, ceasul elvețian și busola care i-au aparținut. Mai este și o scrisoare trimisă de Mariana Drăgescu, de lângă Stalingrad, mamei sale, căreia-i spunea: "Mi s-a urât de bombe, explozii, mine, incendii, partizani, răniți și morți. E greu pentru un bărbat și mult prea greu pentru o femeie, fie ea cât de curajoasă și de sfidătoare a pericolului". 

Cristina Păiușan-Nuică: "Mariana Drăgescu a fost de copil pasionată de zbor. A urmat același traseu precum celelalte femei-pilot făcând școala de aviație la Băneasa și cumpărându-și avion din subscripție publică. De la început a lucrat la Aeroclubul Regal iar apoi a fost alături de Nadia Russo și de Virginia Thomas, primele trei femei-pilot ale noii escadrile sanitare. Mariana Drăgescu a fost singura dintre femeile pilot care a zburat și pe frontul de est și pe frontul de vest: în 1941 în campania din Basarabia, în 1942 în campania de la Stalingrad și în 1943 în campania din Crimeea, în 1944-1945 în campania din Slovacia și apoi a ajuns până la Viena."


În primii doi ani de existență ai escadrilei albe, avioanele au fost pilotate doar de femei. În afara celor trei eroine menționate au mai zburat și alte femei curajoase care trebuie amintite: Virginia Thomas, Virginia Duțescu, Victoria Pokol, Eliza Vulcu, Maria Neculae, Stela Huțan. De asemenea, merită menționat și numele infirmierei Ioana Grădinescu, cea care a zburat cel mai mult pe avioanele care au redat viața și speranța. 


www.rri.ro
Publicat: 2021-03-07 16:16:00
Vizualizari: 314
TiparesteTipareste