Premiul CESE pentru societatea civilă 2021

premiul cese pentru societatea civilă 2021 În fiecare an, premiul emblematic al Comitetului Economic şi Social European (CESE) pentru societatea civilă aduce un omagiu organizațiilor societății civile și/sau persoanelor ale căror proiecte celebrează identitatea europeană și valorile comune

În fiecare an, premiul emblematic al Comitetului Economic şi Social European (CESE) pentru societatea civilă aduce un omagiu organizațiilor societății civile și/sau persoanelor ale căror proiecte celebrează identitatea europeană și valorile comune într-un anumit domeniu de activitate. Premiul a fost acordat începând din 2006. CESE a lansat procesul de depunere a candidaturilor de proiecte în iulie 2020, cu tema "Societatea civilă împotriva COVID-19", anunțând că acesta va fi un premiu excepțional, care va înlocui premiul său tradițional pentru societatea civilă. Scopul a fost acela de a aduce un omagiu societății civile din Europa, care s-a implicat activ și altruist în acțiuni de solidaritate încă din primele zile ale pandemiei.


Pandemia este în mod clar cea mai puternică provocare căreia trebuie să îi facem faţă, a spus Cillian Lohan, vicepreședintele CESE pentru comunicare, la momentul decernării premiilor, şi a adăugat:


"Am decis că putem avea şi un premiu pentru aceasta. Raportări media, voluntari şi organizaţii din prima linie, iar CESE a dorit să le arate tuturor acestora, de pe teren, că Europa le este recunoscătoare pentru implicarea lor şi pentru solidaritatea de care au dat dovadă. (...) A fost dificil, am avut comisii de evaluare compuse din experţi de tot felul, oameni care ştiau care a fost răspunsul cel mai necesar într-o anumită ţară membră, şi am avut criterii clare în a alege premianţii, dar a trebuit să plasăm fiecare aplicaţie în contextul ei local. Şi am făcut asta graţie membrilor juriului ce cunoşteau realitatea dintr-o ţară sau alta. Şi a trebuit să luăm în considerare şi faptul că organizaţiile mai mari şi mai vechi au adesea acces la resurse mai mari şi prin urmare, un impact mai mare decât o organizaţie mai mică, dar asta nu le face neapărat mai eficiente, mai bune. Pentru că organizaţiile mici şi voluntarii individuali au făcut adesea o treabă extraordinară. Şi am dorit să fie înţeles că şi aceastea merită să fie premiate."


Concursul a fost deschis persoanelor fizice, organizațiilor societății civile și întreprinderilor ale căror proiecte trebuiau să fie absolut non-profit și să nu beneficieze de finanțare publică în procent de peste 50 %. Ele trebuia să aibă o legătură directă cu pandemia de COVID-19, vizând în mod specific combaterea virusului sau abordarea consecințelor acestuia.


Cillian Lohan, vicepreședintele CESE pentru comunicare, a declarat: "Nu a fost uşor să alegem, pentru că majoritatea proiectelor sunt foarte bune şi toate emenă un simţ acut al responsabilităţii, al solidarităţii şi totodată pentru că acoperă o gamă atât de largă de teme, de la producţia de măşti, până la concertele din balcoane, care sunt foarte diferite, dar cu siguranţă sunteţi cu toţii de acord că sunt toate la fel de importante."


Premiile au fost acordate câștigătorilor din 21 de țări ale Uniunii Europene. Un premiu a fost acordat unui proiect cu orientare transfrontalieră și altul unei organizații din Regatul Unit, ca gest menit să demonstreze că CESE dorește să mențină legături strânse cu societatea civilă din această țară, în ciuda faptului că ea a părăsit UE.


Asociația Prematurilor din România a fost selectată drept cel mai bun candidat român la premiu, declarând că acest proiect a fost un exemplu strălucit de admirabilă solidaritate în timpul crizei provocate de pandemia de COVID-19.  


RadioRomaniaInternational · Alo, Bruxelles? 10.03.2021

www.rri.ro
Publicat: 2021-03-10 16:43:00
Vizualizari: 67
TiparesteTipareste