Legi sensibile adoptate de Senat

legi sensibile adoptate de senat Senatul României a modificat două prevederi legislative controversate din domeniile Justiției și Economiei

Senatul României a adoptat luni două inițiative importante ale PNL și USR de modificare a unor prevederi legislative care au stârnit vii controverse în societate la momentul adoptării. Prima abrogă reglementarea introdusă în 2018 de PSD, când era la putere, prin care se permitea ieşirea anticipată la pensie a judecătorilor şi procurorilor, mai exact la vârsta de doar 45 de ani şi după o vechime de 20 de ani. Liberalii au argumentat că prevederea reprezenta o sfidare la adresa românilor, întrucât ar fi creat o nouă categorie privilegiată de tineri pensionari, într-o ţară în care majoritatea oamenilor își încheie activitatea la vârsta de 65 de ani. Ei au explicat că se revine astfel la normalitate, la pensionarea magistraților la 60 de ani şi cu o vechime de 25 de ani. Pentru criterii care ţin de motive personale, de boală, aşa cum detaliază şi CSM, există alte prevederi în conţinutul Legii, au arătat inițiatorii modificării. 


Potrivit expunerii de motive, reglementarea abrogată ar fi avut ca efect, pe termen scurt, pensionarea unui număr însemnat de judecători şi procurori, situaţie cu un impact major asupra bunei funcţionări a Instanţelor judecătoreşti şi a Parchetelor. Totodată, din cauza insuficienţei numărului magistraţilor, ar fi fost puse în primejdie şi eficienţa şi calitatea actului de justiţie, precum şi respectarea principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil. De altfel, din exact aceste motive, prevederea nu a intrat niciodată în vigoare, fiind prorogată în fiecare an. Senatul este cameră decizională în acest caz. 


Tot luni, senatorii români au abrogat prevederea privind interzicerea înstrăinării acţiunilor deţinute de stat la companiile şi societăţile naţionale, la instituţiile de credit, precum şi la orice altă societate la care statul are calitatea de acţionar. A fost abrograt și articolul care suspendă, pentru o perioadă de 2 ani, orice operaţiuni privind înstrăinarea acţiunilor deţinute de stat aflate în curs de realizare. Proiectul, inițiat de guvernul de centru-dreapta, susține că se permite astfel valorificarea acţiunilor în vederea evitării afectării grave a relaţiilor sociale referitoare la libertatea economică a operatorilor la care statul are calitatea de acţionar şi de liberă circulaţie a capitalurilor. De asemenea, prin diversificarea acţionariatului se dorește asigurarea revenirii la o situaţie de competiţie pe piaţă și la performanță. 


Din opozitie, senatorii PSD şi AUR s-au opus iniţiativei afirmând că nu este momentul ca acţiunile companiilor de stat să fie listate la bursă. Ei au reproşat Guvernului că urmăreşte să vândă participaţiunile statului de la cele mai importante societăţi pe care le are. Proiectul de lege merge la Camera Deputaţilor, care este for decizional. 



www.rri.ro
Publicat: 2021-03-23 11:42:00
Vizualizari: 517
TiparesteTipareste