Jurnal Românesc - 20.04.2021

jurnal românesc - 20.04.2021	Guvernul de la Atena a modificat condiţiile de acces pe teritoriul elen începând din 19 aprilie, anunţă ministerul român de Externe.

Guvernul de la Atena a modificat condiţiile de acces pe teritoriul elen începând din 19 aprilie, anunţă ministerul român de Externe. Astfel, accesul în Grecia pe cale rutieră se poate face prin punctele de trecere a frontierei Kulata-Promachonas şi Makaza-Nymphaea. Accesul pe cale aeriană se face doar cu prezentarea unui rezultat negativ al unui test PCR pentru infecţia cu SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore anterior intrării pe teritoriul elen, a unui document redactat în limba engleză care atestă efectuarea unui vaccin împotriva COVID-19, cu condiţia să fi trecut minimum 14 zile de la data efectuării rapelului şi completarea formularului Passenger Locator Form cu cel puţin 24 de ore anterior efectuării călătoriei. Atena a introdus, totodată, o restricţie temporară de sosire a ambarcaţiunilor de agrement private, a navelor comerciale şi a navelor de croazieră, indiferent de pavilion şi a interzis debarcarea în orice mod a pasagerilor acestora. Bucureştiul precizează că noile condiţii rămân în vigoare până la 26 aprilie şi atrage atenţia că autorităţile elene pot efectua, în mod aleatoriu, teste rapide la punctele de trecere a frontierei. MAE le reaminteşte cetăţenilor români că pot solicita asistenţă consulară la Ambasada României la Atena sau la Consulatul General de la Salonic şi le recomandă consultarea site-ului mae.ro şi a paginilor de internet atena.mae.ro şi salonic.mae.ro.

 

Secretarul de stat al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, Oana Ursache, a avut o întrevedere cu Ambasadorul Belgiei la Bucureşti, Philippe Benoit, cu care a discutat despre proiectele pe care instituţia urmează să le deruleze în acest an. DRP transmite că reprezentanţa diplomatică a Belgiei în România și-a manifestat deschiderea și dorința de implicare în aceste proiecte şi că s-au pus, astfel, bazele unei colaborări strânse. Este a doua întâlnire pe care şefa DRP o are cu un diplomat străin acreditat la Bucureşti. La începutul lunii aprilie, Oana Ursache s-a întâlnit cu consulul Ambasadei Japoniei în România, Yuji Kinoshita, în contextul aniversării a 100 de ani de la primele contacte diplomatice dintre cele două ţări. La acel moment, DRP a transmis că întrevederea s-a concretizat într-un acord de colaborare în vederea organizării de proiecte comune în beneficiul românilor din arhipelagul nipon.

 

Secretarul de Stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova, Adrian Dupu, s-a întâlnit cu reprezentanți ai Organizaţiei Studenţilor Basarabeni din Bucureşti și ai altor asociații ale studenților originari din Republica Moldova. Cu acest prilej, tinerii basarabeni au împărtășit din experiența lor în România și au prezentat problemele cu care se confruntă. S-a discutat despre acordarea burselor de merit pentru etnicii români, despre problemele de cazare în contextul pandemiei şi despre oportunităţile de angajare pe piaţa românească a muncii. Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova a transmis că aproximativ 90% din studenții din stânga Prutului care învaţă în România sunt beneficiari ai burselor oferite de statul român. Instituţia şi-a manifestat deschiderea pentru sprijinirea activităţilor socio-culturale pe care aceştia le desfăşoară şi i-a încurajat să vină cu proiecte și idei de parteneriat. Şeful DRRM, Adrian Dupu, a punctat că tinerii din Republica Moldova care studiază sau au studiat în România reprezintă unul din exemplele concrete ale sprijinului constant și consistent oferit de România pentru cetățenii de pe malul stâng al Prutului. În prezent, aproximativ 10.000 de studenţi moldoveni învaţă în Universităţile din România.

 

Reprezentanța Institutului Cultural Român în Spania participă la Ziua Cărții de la Madrid, care se desfăşoară în perioada 19-23 aprilie în cadrul Universității Complutense. Pe 21 aprilie, va avea loc prelegerea "Trei poete ale Neomodernismului românesc: Ana Blandiana, Ileana Mălăncioiu și Angela Marinescu", susținută de poeta Corina Oproae, care din 1998 locuiește în Catalonia. Pe 22 aprilie, la masa rotundă cu tema "Poezia Mediteraneană 2021", Corina Oproae va susține prelegerea "Despre exil, germinarea misterioasă a seminței sub pământ", iar la finalul evenimentului va recita versuri din propriile volume. Ziua Cărții de la Madrid cuprinde expoziții, recitaluri de poezie, prelegeri susținute de profesori ai Universității Complutense și de la diverse instituţii de învăţământ superior din Spania și din străinătate, precum și mese rotunde şi ateliere de lectură. Toate evenimentele sunt transmise online, iar programul complet se găseşte pe site-ul Universității Complutensem ucm.es.

 

RadioRomaniaInternational · Jurnal Românesc 20.04.2021

www.rri.ro
Publicat: 2021-04-20 12:02:00
Vizualizari: 155
TiparesteTipareste