Roxana Ungurenuş – Comunicatorul LSRS care ajută la proiectarea de spitale în Marea Britanie

roxana ungurenuş – comunicatorul lsrs care ajută la proiectarea de spitale în marea britanie Roxana Ungurenuş este din Piteşti şi are 22 de ani. Studiază arhitectură la Universitatea Sheffield din Marea Britanie şi este vicepreşedinte al Ligii Studenţilor Români din Străinătate, responsabil de Comunicare.

Roxana Ungurenuş este din Piteşti şi are 22 de ani. Studiază arhitectură la Universitatea Sheffield din Marea Britanie şi este vicepreşedinte al Ligii Studenţilor Români din Străinătate, responsabil de Comunicare. A ajuns în Regatul Unit în 2017, imediat după ce a absolvit liceul, iar hotărea de a-şi continua studile acolo a luat-o încă din perioada gimnaziului. Spune că s-a acomodat rapid stilului de viaţă britanic, în mare parte graţie faptului că UK este un spaţiu cosmopolit şi internaţional, gazdă primitoare a numeroase culturi şi tradiţii.

"În Marea Britanie eram destul de convinsă că o să ajung. Mediul universitar din Anglia este foarte internaţional. Ei, înainte de Brexit cel puţin, luau sute de studenţi internaţionali pe an aşa că au dezvoltat programele în aşa fel încât să te ajute să te acomodezi foarte uşor. Facultatea te ajută cu foarte multe lucruri: să-ţi găseşti cămin, să-ţi deschizi cont la bancă, să te orientezi. Iar o parte un pic dificilă a fost vremea, limba, accentele. Eu sunt în partea de nord a Angliei aşa că lumea aici vorbeşte foarte diferit de limba academică, dar în mare parte pentru mine a fost o experienţă foarte plăcută şi integrarea mea a fost foarte foarte uşoară".


A devenit membru al LSRS în urmă cu un an şi spune că a găsit o comunitate deschisă, de oameni extrem de frumoşi.  A preluat partea care ţine de imaginea organizaţiei şi de prezenţa online, dar şi-a propus să înţeleagă şi problemele cu care se confruntă studenţii români plecaţi la studii şi să le ofere acestora atât informaţii, cât şi ajutor.

"Eu mă ocup de campaniile pe care noi le dezvoltăm pe social media, mă ocup de site-ul LSRS. Ce încerc eu să fac este să ne conectăm cu comunitatea şi să înţeleg de ce au nevoie studenţii în străinătate. De exemplu, recent am deschis nişte campanii pe partea de cultură, de şoc cultural, de apropiere culturală. Mă ocup de site-ul LSRS. Tot aşa încerc să mă pun în poziţia unui student în străinătate şi să văd de ce are nevoie şi ce ar vrea să vadă prin noi. De partea de media, de presă. În momentul în care avem proiecte foarte mari, cum este Forumul Studenţilor (Români de Pretutindeni - n.r.) sau INTU (Platforma de Internshipuri pentru Studenţii Români de Pretutindeni - n.r.) încerc să fac ca proiectele acestea să ajungă la cât mai mulţi oameni pentru ca lumea să ştie despre ce activităţi facem noi şi ce iniţiative avem".

            

Viaţa de student peste hotare poate fi spectaculoasă, incitantă şi plină de satisfacţii, însă nu este lipsită de situaţii neplăcute, de momente grele sau de incertitudini. Am întrebat-o pe Roxana care sunt cele mai des întâlnite probleme cu care se confruntă tinerii români aflaţi la studii în străinătate.

"Majoritatea studenţilor se confruntă cu acest şoc cultural de care vorbeam. Prima parte, în momentul în care ajungi în străinătate, este foarte frumoasă pentru că totul este nou şi apoi cumva o ia în jos după o vreme şi începi să ai anumite probleme de adaptare. Bineînţeles, studenţii din străinătate se lovesc şi de probleme ce ţin de sănătatea mintală şi noi din LSRS încercăm să facem întâlniri pe această problemă şi să încercăm să discutăm cât mai mult despre chestia asta, pentru că este şi o vârstă, poate, la care începi să-ţi pui anumite întrebări şi începi să ai anumite gânduri. Asta este una dintre cele mai mari probleme. Iar apoi vin altele: susţinerea financiară pe parcursul studiilor, accesul la diferite burse, de a avea un loc de muncă în paralel cu facultatea sau nu".

            

Roxana este în prezent arhitect în cadrul companiei Building Design Partnership şi ajută la  proiectarea de spitale. Spune că mai are mult de lucrat şi de învăţat. În 2022, se va înscrie la master, iar apoi o aşteaptă câţiva ani de muncă până va putea susţine examentul pentru obţinerea acreditării. Îşi doreşte să se revină în ţară, motiv pentru care lucrează în structura centrală a LSRS, unde, spunea ea, se regăsesc în special oameni care au o afinitate către întoarcerea în România.

"Eu am plecat cu gândul să mă întorc. Eu am plecat cu gândul că aici vin să învăţ arhitectură, să învăţ să profesez, şi apoi să mă întorc să fac acelaşi lucru în România. Că va fi mai târziu sau mai devreme decât voiam eu la început asta vom vedea. Că voi mai încerca să mai trăiesc şi prin alte ţări să învăţ şi din alte culturi cum se face acel subiect, din nou, s-ar putea întâmpla, dar la un moment dat, ulterior, aş vrea să mă întorc în România şi să aplic absolut tot ce am învăţat sau, dacă îmi este imposibil, măcar aici sau oriunde ar fi să profesez cumva să fac ceva care să aibă impact asupra comunităţii româneşti sau asupra României".

RadioRomaniaInternational · Generatia 3.0 - 11.05.2021

www.rri.ro
Publicat: 2021-05-11 13:13:00
Vizualizari: 190
TiparesteTipareste