Info Business

info business Până în prezent s-au vaccinat 80% dintre angajaţii sectorului HoReCa, a afirmat Daniel Mischie, preşedintele Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România.

Până în prezent s-au vaccinat 80% dintre angajaţii sectorului HoReCa, a afirmat Daniel Mischie, preşedintele Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România – HORA. În aceste condiții,  restricţiile în restaurante ar trebui ridicate total de la 1 iunie, a spus acesta într-o conferință de presă. El a adăugat că organizația pe care o conduce a iniţiat un ghid de bune practici pentru operatorii din acest sector, astfel încât activitatea să fie cât mai eficientă în condiţiile actuale. Prezent la aceeaşi conferinţă, Paul Ene, secretar de stat în Ministerul Economiei de la București, a precizat însă că ridicarea totală a restricţiilor de la 1 iunie nu este posibilă în condiţiile actuale.

 

România se află printre statele Uniunii Europene în care producţia industrială a crescut, informează  Oficiul European de Statistică Eurostat. Cele mai mari creşteri lunare ale producţiei industriale în martie s-au înregistrat în Danemarca, Lituania și Bulgaria. Pe de altă parte, cel mai sever declin s-a înregistrat în Luxemburg, Belgia şi Finlanda. România a avut, în martie, o creştere anuală a producției industriale cu 10,8 procente, după un declin de 4,5% în februarie, notează Agerpres.

 

Proiectul de lege privind comunicaţiile 5G a primit, miercuri, raport de admitere din partea deputaţilor din Comisiile juridică, de apărare şi tehnologia informaţiei. Actul normativ a fost adoptat cu majoritate de voturi în forma transmisă de Guvern, fără a fi votat niciun amendament. Executivul de la București adoptase proiectul luna trecută. Documentul exclude implicit accesul la infrastructurile informatice al companiilor care pot reprezenta un risc de securitate, precum firma chineză Huawei. După ce proiectul va fi votat în plenul Camerei Deputaţilor, acesta va fi transmis  Senatului, care este for decizional în acest caz.

 

Agenţii economici oferă peste 13 mii de locuri de muncă la nivel naţional, mare parte pentru persoanele cu studii liceale şi profesionale, reiese din evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, publicate miercuri. Cei mai căutaţi sunt muncitorii necalificaţi, lucrătorii comerciali, şoferii de autocamion și agenţii de securitate. Potrivit aceleiași surse, angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 97 de locuri de muncă vacante. Dintre acestea, cele mai multe, 66, sunt în Norvegia


www.rri.ro
Publicat: 2021-05-13 11:23:00
Vizualizari: 2881
TiparesteTipareste