Ungaria ridică restricția pentru camioanele de mare tonaj

ungaria ridică restricția pentru camioanele de mare tonaj Ungaria ridică în această seară restricţia de circulaţie şi de intrare în ţară aplicată camioanelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone

Ungaria va ridica, luni seară, restricţia de circulaţie şi de intrare în ţară aplicată camioanelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone, informază Agerpres. Poliţia de Frontieră Arad le recomandă şoferilor care se îndreaptă spre această ţară să tranziteze frontiera prin punctele mai puţin aglomerate, pentru a se evita formarea de coloane de automarfare pe drumuri.

 

Restricţia va fi ridicată la ora 23,00 (ora României), 'sens în care se prefigurează o creştere a numărului de autovehicule care se vor prezenta la control pe sensul de ieşire din ţară, la graniţa româno-ungară, precum şi a timpului de aşteptare în punctele de trecere a frontierei situate la graniţa comună', a transmis Poliţia de Frontieră Arad.

 

Poliţiştii de frontieră din vestul ţării vor lua măsuri comune cu agenţii din ţara vecină pentru fluidizarea traficului. La graniţa cu Ungaria, camioanele pot tranzita PTF Nădlac I, Nădlac II, PTF Vărşand şi PTF Turnu - în judeţul Arad, PTF Borş I, Borş II şi PTF Salonta - în Bihor şi PTF Petea - în Satu Mare. Situaţia traficului de la graniţă poate fi consultată de către şoferi online, pe site-ul Poliţiei de Frontieră Române. Astfel, şoferii pot alege punctele de tranzitare în care timpii de aşteptare pentru formalităţile de ieşire din ţară sunt mai mici.

 

Circulaţia vehiculelor cu o capacitate de peste 7,5 tone a fost oprită pentru că în ţara vecină au fost celebrate Rusaliile Catolice.


www.rri.ro
Publicat: 2021-05-24 17:28:00
Vizualizari: 259
TiparesteTipareste