Premiu pentru medicul-erou de la Piatra Neamț

premiu pentru medicul-erou de la piatra neamț Cătălin Denciu, medicul de la Spitalul Județean din Piatra Neamț, a fost premiat de OMS.

Medicul român Cătălin Denciu, care, anul trecut în noiembrie, şi-a riscat viaţa pentru a salva dintr-un incendiu pacienţi internaţi la secţia ATI a Spitalului din Piatra Neamţ  a fost premiat de Organizația Mondială a Sănătății. 


În discursul de deschidere a Adunării Mondiale a Sănătăţii de la Geneva, directorul general al OMS, Tedros Ghebreyesus, a precizat că, prin acest premiu, organizaţia pe care o conduce îl onorează pe medicul român pentru sacrificiul său, amintind că, specialist în terapie intensivă, Cătălin Denciu era de gardă, îngrijind bolnavi de Covid, când un incendiu a izbucnit în secție. Încercând să îi salveze, doctorul a suferit arsuri de gradul trei pe 40% din suprafața corpului. Poveștile despre curaj, suferinţă, disperare, luptă şi triumf ale personalului medical aflat în luptă cu pandemia sunt de ordinul milioanelor - a mai precizat directorul general al OMS, care a amintit și că, în lume, cel puţin 115.000 de angajaţi din domeniul sănătăţii au murit din cauza Covid-19. 


Organizația Mondială a Sănătății a postat pe contul său de Twitter și un mesaj video din partea medicului-erou Cătălin Denciu: a primit premiul în numele personalului medical din România şi din toată lumea, dar și în numele tuturor pacienţilor care au cunoscut suferinţele bolii şi al familiilor personalului medical, care stau alături la bine și la greu: 

"Haina de doctor vine cu responsabilități și așteptări uriașe. Vă îndemn să fiți alături de personalul medical, să îl sprijiniți și să luptați împreună cu el pentru a învinge pandemia. Eroi sunt cei care, zi de zi, de mai mult de un an, continuă, în ciuda tuturor greutăților, să fie alături de pacienți și de familiile lor. Este un premiu al celor rezistenți, al celor care nu cedează, care merg mai departe. Sunt mândru să fiu unul dintre acești oameni. Sănătatea este o victorie asupra suferinței și bolii. Împreună vom învinge". 


10 oameni au pierit pe 14 noiembrie, în incendiul care a devastat secția de terapie intensivă a Spitalului Județean Piatra Neamț. De gardă, Cătălin Denciu a intrat în flacări pentru a scoate cât mai mulți pacienți din foc și nu s-a gândit că-și pune viața în pericol. Medicul a fost dus cu un avion militar în Belgia, unde i-a fost salvată viața și unde se află, încă, pentru recuperare. Gestul său eroic a fost, de altfel, recompensat inclusiv de belgieni, care l-au declarat "Eroul anului 2020"


În această vreme, ancheta privitoare la incendiul din secția ATI de la Piatra Neamț a continuat. Nu se știe nici la ora actuală care sunt cauzele exacte ale tragediei. În urma unui control efectuat imediat după, la nivelul întregii țări, au fost descoperite aproape 2 mii de deficiențe legate de apărarea împotriva incendiilor.


www.rri.ro
Publicat: 2021-05-25 11:20:00
Vizualizari: 623
TiparesteTipareste