Parchetul european, la start

parchetul european, la start Cu o întârziere de câteva luni, Parchetul European, noua instanţă de luptă împotriva fraudei în UE, îşi începe activitatea la 1 iunie.

Sub conducerea fostei şefe a DNA din România, Laura Codruţa Kövesi, Parchetul European îşi începe activitatea la 1 iunie. Este vorba despre un nou organism de combatere a fraudei în spaţiul comunitar, cu sediul în Luxemburg, care îşi va desfăşura investigaţiile şi urmăririle penale în deplină independenţă faţă de Comisie şi de celelalte instituţii şi organisme ale UE, dar şi faţă de statele membre, în structura sa actuală, 22 de ţări comunitare participând la această cooperare consolidată. Este primul parchet supranaţional care investighează şi urmăreşte penal frauda în materie de cheltuieli şi venituri, frauda în materie de TVA (dacă implică două sau mai multe state membre şi un prejudiciu de cel puţin 10 milioane de euro), spălarea de bani aferentă activelor provenite din fraudarea bugetului UE, corupţia activă şi pasivă sau deturnarea de fonduri care afectează interesele financiare ale UE. 


Acest nou organism al Uniunii poate, de asemenea, să ancheteze şi să urmărească penal participarea la o organizaţie criminală - în cazul în care scopul principal al activităţilor acesteia este săvârşirea de infracţiuni împotriva bugetului UE - sau orice altă activitate ilegală care este "indisolubil legată" de o infracţiune împotriva bugetului UE. Sigură că ''nu există ţări curate'' de corupţie, şefa noului Parchet European a declarat, într-un interviu acordat agenţiei spaniole EFE, că este ''foarte mândră'' să joace rolul principal în ''momentul istoric'' al inaugurării acestei noi instituţii europene şi a avertizat asupra ''riscului ridicat'' al delictelor legate de fondul european de redresare post-pandemie. Creat pentru a investiga infracţiunile ce afectează bugetul UE, noul Parchet European este un ''instrument'' de ''protejare a intereselor noastre economice'', motiv pentru care ''trebuie să fie puternic, eficace şi eficient'', consideră primul procuror-șef european. Conform estimărilor sale, corupţia, deturnarea de fonduri şi frauda în multiplele sale forme provoacă bugetului UE pierderi anuale de circa 500 de milioane de euro. Această hemoragie financiară s-ar putea accentua în contextul pandemiei, ale cărei efecte economice au determinat blocul comunitar să constituie, prin împrumuturi accesate de Comisia Europeană, fondul de redresare din care statele membre pot accesa granturi şi credite în baza planurilor naţionale de redresare şi rezilienţă aprobate de Comisie. 


Pentru misiunea sa de identificare şi investigare a faptelor de corupţie, noua instituţie dispune de un buget anual de aproape 45 de milioane de euro. ''Avem bani pentru 140 de procurori'', a precizat Laura Kövesi, adăugând că este nevoie de asemenea de ''50 de experţi şi analişti financiari'', având în vedere provocările ''efectuării investigaţiilor în 22 de state membre, cu 22 de coduri penale şi 22 de proceduri diferite''. Cinci state membre ale UE, respectiv Polonia, Ungaria, Danemarca, Suedia şi Irlanda nu participă în noul Parchet European din ''decizie politică'', în timp ce Finlanda şi Slovenia încă nu şi-au desemnat procurorii.

RadioRomaniaInternational · Parchetul european, la start - 31.05,2021

www.rri.ro
Publicat: 2021-05-31 11:33:00
Vizualizari: 200
TiparesteTipareste