Staţiunea Băile Herculane, mai atractivă pentru turişti

staţiunea băile herculane, mai atractivă pentru turişti Cu ajutorul fondurilor europene, se dorește creșterea atractivității și îmbunătățirea imaginii stațiunii turistice Băile Herculane, prin dezvoltarea infrastructurii rutiere și de turism, precum și activități de promovare

În Băile Herculane se află în implementare mai multe proiecte derulate prin Programul Operaţional Regional. Unul dintre ele vizează conservarea și valorificarea patrimoniului natural și construit pentru dezvoltarea turismului balnear.


Proiectul are ca obiectiv revitalizarea stațiunii prin realizarea de investiții în infrastructura rutieră existentă și promovarea obiectivelor turistice și a stațiunii propriu-zise pentru atragerea unui număr cât mai mare de turiști în vederea dezvoltării economice a zonei și creșterii nivelului de trai al populației. Investiția cuprinde șase obiective care vor fi reabilitate sau modernizate: Strada Mihai Eminescu - Piața 1 Mai, Strada Piața Hercules, Podul Pecinișca 1, Podul Pecinișca 2, Podul de beton și Parcul Vicol, după cum spune primarul oraşului staţiune, Cristian Miclău. Contractul de execuție este în derulare, realizându-se un progres al lucrărilor de 50%.

"Până în prezent s-a intervenit în zonele Strada Mihai Eminescu - Piața 1 Mai, Piața Hercules și Parcul Vicol, unde au avut loc lucrări de reabilitare/ modernizare a infrastructurii rutiere, inclusiv la partea de utilități și s-au refăcut sau creat noi spații verzi - s-au realizat plantări și lucrări de gazonare, alei, foișoare, pergole, sisteme de irigații, etc".


Valoarea totală a investiției este de peste 15,4 milioane lei, din care 15,1 milioane lei finanțare nerambursabilă, prin #Regio-POR 2014-2020, Axa prioritară 7 - Diversificarea economiilor locale prin dezvoltarea durabilă a turismului.


Cristian Miclău vorbeşte şi despre alte proiecte ce urmează a fi realizate tot cu fonduri europene.

"Este în stadiul de finalizare proiectul de reabilitare energetică a clădirii Primăriei. Suntem în faza de elaborare a proiectelor tehnice pentru două proiecte cu finanţare europeană, care prevăd reabilitarea monumentelor de arhitectură de interes naţional: Vila Elisabeta şi Podul de piatră. Am convingerea că în a doua jumate a lunii iunie vom putea să emitem autorizaţiile de construire şi să dăm ordinul de începere a lucrărilor. Tot la acest capitol, este în curs de elaborare proiectul tehnic pentru reabilitarea fântânii publice cu apă plată şi construirea unei noi fântâni cu apă plată, în parcarea din vecinătatea celei existente, precum şi amenajarea spaţiilor verzi situate pe malul Cernei. În cadrul acestui proiect este cuprinsă şi reabilitarea Teatrului de vară din Parcul Vicol, edificiu în care va funcţiona un cinematograf 3D în aer liber"


RadioRomaniaInternational · Local, regional, european 07.06.2021

www.rri.ro
Publicat: 2021-06-07 07:08:00
Vizualizari: 420
TiparesteTipareste