Simona Fabiola Gîrneaţă, noul coordonator al LSRS Italia

simona fabiola gîrneaţă, noul coordonator al lsrs italia Simona Fabiola Gîrneaţă are 24 de ani şi este noul coordonator al filialei Italia a Ligii Studenţilor Români din Străinătate

Simona Fabiola Gîrneaţă are 24 de ani şi este noul coordonator al filialei Italia a Ligii Studenţilor Români din Străinătate. S-a născut la Focşani, în judeţul Vrancea, însă la vârsta de trei ani şi jumătate a plecat cu familia în Italia. Până la 19 ani, a locuit la Roma  după care a părăsit "oraşul etern" pentru a studia antropologie culturală şi etnografie la Universitatea din Bologna, Mă aşteptam ca Fabiola să-mi spună că nu a avut nicio problemă cu adaptarea la stitul de viaţă italian în condiţiile în care a crescut în peninsulă, însă lucrurile nu sunt niciodată atât de simple.

"Fiind printre primele generaţii de copii care au venit aici, în Italia, de copii străini, eram unica fetiţă străină din clasa mea şi la început mi-a fost greu pentru că eram aici fără să cunosc limba şi la grădiniţă am avut chiar şi nişte întâmplări mai, acum le definesc simpatice, dar în trecut nu erau atât de simpatice. Deci, prima perioadă îmi aduc aminte că a fost mai grea, că la început i-am zis mamei mele, aveam undeva la cinci ani, că nu mai voiam deloc să merg la şcoală aici, voiam să mă întorc în România unde era fratele meu, dar parcursul meu a continuat am crescut, am legat prietenii. Au fost şi episoade mai dificile în care era un pic de rassims faţă de femeile românce, dar au fost şi momente foarte bune în care am reuşit să creez relaţii frumoase cu tinerii de aici."


Primul contact al Simonei cu Liga Studenţilor s-a petrecut în octombrie 2020, cu ocazia unei ediţii a "Atelierului de lectură", proiect fanion al LSRS Italia. Spune că a fost impresionată de modul în care studenţii români au organizat evenimentul, aşa că a decis să li se alăture. LSRS Italia marchează în mod constant marile sărbători creştine şi cele româneşti, între care 1 Decembrie, Mărţişorul sau Ziua Limbii Române. Ziua iei nu face însă excepţie, deoarece cămaşa tradiţională românească a devenit un simbol peste hotare şi un motiv de mândrie naţională pentru români.

"Pentru Ziua iei" am organizat un eveniment foarte interesant, care se numeşte "IEs to traditions, IEs to modernity!. Pe 24 va ieşi un teaser al unui video pe care noi îl vom realiza îmbrăcaţi în ie, nu numai într-un stil foarte tradiţional, adică ia îmbrăcată în constum popular, ci o ie reinterpretată cu pantaloni underground, cu jeans, cu pantaloni de piele, cu coafuri punk, rock. Ne propunem să prezentăm ia într-o continuitate cu vremurile pe care le trăim şi apoi va fi prezentat video-ul în întregime în cadrul unei întâlniri live, care va avea loc pe 27 iunie, unde vor fi prezenţi, sperăm, mai mulţi studenţi români din Italia, dar şi colegi italieni. În plus, pe 25 iunie vom avea un mic atelier unde vor descoperi meşteşugul iei împreună cu Rodica Ispas, care este un meşteşugar din Sibiu. Apoi, în data de 26 vom continua munca noastră online pentru că vom prezenta nişte stories pe canalele noastre de Instagram. Încercăm să contaminăm Instagram cu ia şi vom prezenta câteva modele din diferite regiuni ale României."


Simona Fabiola a preluat conducerea LSRS Italia la 26 martie, iar în prezent organizaţia are 22 de membri, stundeţi români de pe între teritoriul italian. Iată ce evenimente propun aceştia în perioada următoare.

"Unul din obiectivele mele este să menţin o continuitate cu tot ce Liga a realizat până acum. Noi am încercat să creeăm acum o nouă serie de întâlniri care se numeşte IDEEuropa. Este practiv o serie de conferinţe organizate în cadrul conferinţei despre viitorul Europei (n.r. - demers iniţiat de Comisia Europeană). Am avut prima ediţie pe 9 mai. Viitoarea întâlnire va fi la sfârşitul lui iunie şi va avea ca tematică mental health. Practic vom discuta despre tot ce a însemnat pandemia la nivel psihologic, de sănătate mintală pentru tinerii din diaspora. Pe viitor vom relua şi activităţile Atelierului (n.r.-  de lectură) pentru că acesta este proiectul nostru de suflet prin care am încercat să-i reapropiem pe tinerii din diaspora italiană de limba română. La sfârşitul lui iunie am dori să organizăm cu Universitatea din Bucureşti o sesiune de întrebări şi răspunsuri pentru studenţii erasmus care vor veni la anul în Italia şi vor studia aici. Vom promova şi ghidul studentului care a fost scris anul acesta."


Simona a trăit în Italia aproape toată viaţa, însă spune că vrea să descopere România la ea acasă. Nu ştie cum şi dacă se va întoarce vreodată definitiv să profeseze, însă îşi doreşte ca măcar un capitol din viaţa sa fie scris în ţara în care s-a născut.

"Viaţa mea nu se limitează la Italia. Studiile acestea pe care eu le-a întreprins au fost într-un fel motivate şi de această dragoste pe care am avut-o faţă de tradiţiile româneşti şi de dorinţa de a cunoaşte mai bine tot ce înseamnă România şi tot ce înseamnă să fii român. E greu să-mi imaginez modalităţile în care să mă întorc în România pentru că sunt sigură că un domeniu ca al meu momentan nu îşi are finanţare foarte amplă, dar niciodată nu spune niciodată."

RadioRomaniaInternational · Generatia 3.0 - 08.06.2021

www.rri.ro
Publicat: 2021-06-08 15:15:00
Vizualizari: 1175
TiparesteTipareste