Info Business

info business Miercuri s-a semnat contractul pentru realizarea anexelor la Aeroportul Braşov-Ghimbav.

Miercuri s-a semnat contractul pentru realizarea anexelor la Aeroportul Braşov-Ghimbav. Acesta prevede lucrări pentru mai multe componente ale infrastructurii aeroportuare, printre care clădirea energetică, posturile de control ale accesului, parcarea auto, drumul de acces la terminal și drumurile tehnologice interioare. Contractul se ridică la 37 de milioane de lei, deci puțin peste 7,5 milioane de euro. Termenul de finalizare convenit este de şase luni de la emiterea de către Consiliul Judeţean Braşov a ordinului de începere a lucrărilor. Pe lângă lucrările de construcţie propriu-zise, contractul include şi anumite revizuiri din punctul de vedere al proiectării, precum şi asistenţa tehnică din partea proiectantului pe toată perioada de execuţie.


Comisia Europeană a îndemnat, miercuri, România şi alte 12 state membre ale Uniunii Europene să îşi alinieze legislaţiile naţionale la modificările incluse în Directiva 2018/850 privind depozitele de deşeuri, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar. Directiva amintită introduce restricţii privind depozitarea tuturor deşeurilor care pot fi reciclate sau valorificate energetic începând cu 2030. Ea urmăreşte, de asemenea, să limiteze proporţia deşeurilor municipale trimise la depozitele de deşeuri la 10% până în 2035 şi introduce norme privind calcularea modului în care sunt atinse obiectivele privind deşeurile municipale. Totodată, actul normativ impune ţărilor din Uniune să instituie un sistem eficace de control al calităţii şi de trasabilitate a deşeurilor municipale depozitate. În octombrie 2020, Comisia a trimis scrisori de punere în întârziere celor 13 state membre vizate, iar acum a hotărât să le trimită avize motivate.

            

Peste 12.000 de întreprinderi mici și mijlocii s-au înscris în platforma programului IMM Invest în primele 45 de zile de la lansare. Potrivit ministrului Finanţelor, Alexandru Nazare, a fost deja consumat un procent de 17% din totalului plafonului alocat pentru 2021. Valoarea totală a creditelor solicitate a fost de peste 17 miliarde de lei, deci de aproape 3,5 miliarde de euro, din care aproximativ 54% reprezintă credite pentru activitatea curentă, iar restul de 46% sunt pentru investiţii, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook. Alexandru Nazare a precizat că principalele domenii finanţate sunt: activităţi de inginerie, lucrări de instalaţii, transporturi rutiere de mărfuri, construcţiile rezidenţiale şi nerezidenţiale, comerţul cu produse alimentare şi nealimentare (inclusiv on-line), HoReCa, precum şi întreţinerea şi repararea autovehiculelor. Programul IMM Invest România este destinat susţinerii mediului antreprenorial, facilitând accesul IMM-urilor la finanţare, prin  credite garantate de stat.

            

Letiţia Pupăzeanu va deveni director executiv al Camerei de Comerţ Americane în România începând cu 1 iulie 2021. Ea va prelua funcția de la Anca Harasim, care a ocupat această poziţie timp de 21 de ani. După o experienţă de 6 ani în cadrul USAID (United States Agency for International Development), Letiţia Pupăzeanu s-a alăturat echipei AmCham în anul 2007, ca  Advocacy manager, devenind ulterior Policy director şi director executiv adjunct. Anca Harasim va continua să sprijine activitatea AmCham din rolul de consultant de management până la finalul lunii martie 2022.

           


RadioRomaniaInternational · Info Business - 10.06.2021

www.rri.ro
Publicat: 2021-06-10 10:38:00
Vizualizari: 323
TiparesteTipareste