Calea ferată și ora exactă în spațiul românesc

calea ferată și ora exactă în spațiul românesc Oamenii de azi s-au obișnuit atât de mult cu ora exactă încât a devenit o banalitate.

Oamenii de azi s-au obișnuit atât de mult cu ora exactă încât a devenit o banalitate. Suntem înconjurați de ceasuri de multe feluri și este aproape imposibil să nu știm cât este ceasul la un anumit moment. Însă ora exactă are și ea o istorie așa cum are orice idee, orice obiect, orice peisaj. Istoria orei exacte de azi este legată de apariția căilor ferate și nu este mai puțin pasionantă ca oricare altă istorie. Suntem influențați de cele mai banale idei și obiecte decât ne putem da seama și asta ne face oamenii timpurilor noastre, așa cum pe cei de dinaintea noastră alte idei și obiecte îi făceau oamenii timpurilor lor. Ora exactă și calea ferată au mers, așadar, de la jumătatea secolului împreună. Istoricul Dorin Stănescu ne-a ajutat să spunem, pe scurt, povestea acestei relații.


Trenul a apărut în 1830 în Anglia și s-a spus că "Anglia a făcut cadou lumii căile ferate". Dorin Stănescu: "În momentul în care în Anglia au apărut căile ferate, englezii s-au trezit și cu o problemă. Trebuie să spunem foarte clar că prin căile ferate Europa a inventat viteza în secolul al 19-lea. La începutul existenței căilor ferate, traficul neavând valori mari, liniile au fost construite pe un singur fir. Ei bine, creșterea traficului a adus și prima problemă: lipsa sincronizării ceasurilor unor conductori a produs accidente cu morți și pagube, tot ce implică un accident."


Se spune că problemele sunt făcute pentru a fi rezolvate. Și englezii au găsit rezolvarea. Dorin Stănescu: "Prima soluție a fost dată în 1840 de către căpitanul englez Basil Hall care a propus ca oficiile poștale din toată țara să adopte ora Londrei. Ideea sa, inițial, nu a avut succes, poșta nu a fost de acord. Însă căile ferate au dovedit că erau o instituție revoluționară în secolul al 19-lea și au înțeles rapid că aceasta era soluția. O primă companie, Great Western Railway, a introdus pe liniile sale, începând cu noiembrie 1840, uniformizarea orei exacte. Ei au propus ca ora Londrei, furnizată de Observatorul Astronomic de la Greenwich, să devină ora căilor ferate."


Spațiul românesc, aflat într-o cursă nebună de modernizare și europenizare, a adoptat rapid tot ce venea din Occident. Dorin Stănescu a spus că modelul englez a fost adoptat fără rezerve. "Căile ferate devin parte a peisajului cotidian românesc din 1869. Ele sunt cele care au contribuit, ca peste tot în lume, la apariția orei unitare pe tot teritoriul național și a unui sistem de transmitere a orei exacte. În România, procesul de standardizare a orei exacte și de impunere a orei Bucureștiului este modelul furnizat de englezi, ora capitalei devine ora națională. În România, până spre anul 1890, pe multe trasee circulau numai câteva trenuri pe zi și evident că pericolul de accidente nu prea exista. După 1893, Franța, Germania și Austro-Ungaria își unifică ora, procesul începe timid și în România. Adoptarea orei Bucureștiului, calculată după meridianul Greenwich, se face prin cooperarea a două instituții: Căile Ferate Române și Institutul Meteorologic Român. Părintele unificării orei în România a fost Ștefan Hepites, primul director al Institutului Meteorologic."


Standardizarea orei exacte a însemnat la început evitarea tragediilor. Dar  apoi i s-au asociat introducerea ordinii și funcționarea eficientă a instituțiilor. Dorin Stănescu. Track: "Pentru măsurarea timpului, în 1892 a fost construită o sală meridiană specială, dotată cu o lunetă, așa cum era peste tot. Ștefan Hepites a făcut, la cererea guvernului, o deplasare în Germania pentru a studia sistemul standardizării orei folosit acolo. Una dintre soluțiile inițiale a fost aceea că Ștefan Hepites a propus ca ora exactă să se dea prin salve de tun, în fiecare zi, la ora 12. Numai că acest experiment a fost un eșec. Totul se întâmpla în 1895. S-a renunțat la acest mijloc pentru că sunetul loviturii nu se auzea în tot orașul. Soluția găsită datează din septembrie 1895 și a fost o conexiune telegrafică directă între Gara Filaret și Institutul Meteorologic. Zilnic, la ora 12, de la institut se comunica ora exactă care era apoi transmisă prin telegraf la toate stațiile CFR din țară. Ulterior, acest mecanism a fost adoptat și de poștă și de telegraf și de alte instituții ale statului. Spre 1900, toată țara utiliza ora Bucureștiului. Acum este și momentul în care se naște și zicala "Ceasul gării, ceasul țării". Ea era o formă de recunoaștere a rolului Căilor Ferate Române în difuzia orei exacte la nivel național."


Cum s-a schimbat ritmul oamenilor în funcție de ora exactă și de căile ferate? Dorin Stănescu.  "Despre ora exactă și modul în care aceasta devine parte a cotidianului românilor găsim foarte multe indicii în literatură. În primele romane, "Manoil" și "Elena" ale lui Bolintineanu, găsim informații despre timp și ora exactă. Apoi în "Ciocoii vechi și noi" al lui Nicolae Filimon și mergem până la "Schițele" lui Caragiale care, în 1899, scrie schița "CFR" în care, într-o discutie, se vorbește tot timpul despre ceas."


Gările au fost dotate cu orologii care au devenit publice, personalul esențial a primit ceasuri personale, transportul feroviar fiind sistemul de referință al exactității. Până în 1950, CFR a dat ora exactă în România, dar, după această dată, misiunea a revenit radioului public.


RadioRomaniaInternational · PRO MEMORIA - 14.06.2021

www.rri.ro
Publicat: 2021-06-14 15:32:00
Vizualizari: 666
TiparesteTipareste