România și Bulgaria mai aproape de Schengen

românia și bulgaria mai aproape de schengen Din iulie, România şi Bulgaria vor avea acces limitat la sistemul informatic Schengen. Accesul total va deveni posibil după integrarea completă a celor două țări în spaţiul de liberă circulaţie.

Prioritate a diplomației românești, aderarea României la Spațiul Schengen, prevăzută inițial pentru martie 2011, rămâne încă un obiectiv de atins. Aceasta în pofida faptului că țara îndeplineşte criteriile necesare de peste 10 ani, fiind un exemplu în ceea ce priveşte asigurarea securităţii pentru Uniunea Europeană, după cum a subliniat, recent, șeful statului, Klaus Iohannis. 


Președintele a reamintit că aderarea la Schengen rămâne un obiectiv politic major pentru România şi face parte din angajamentul pe care Bucureștiul şi l-a asumat prin Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană. Sperăm că eforturile noastre consecvente vor fi recunoscute curând, iar o soluţie pentru finalizarea procesului va fi găsită în timp util, a mai spus șeful statului. Aderarea a fost amânată în repetate rânduri din cauza opoziției unora dintre statele membre, în principal Olanda, care au invocat motive legate de Mecanismul de Cooperare și Verificare. Îndeplinirea criteriilor de catre România, alături de Bulgaria și, mai nou, și de către Croația a fost recunoscută, însă și la nivel european. Chiar la începutul acestei luni, Comisia Europeană a prezentat o strategie pentru consolidarea frontierelor externe ale spaţiului Schengen şi pentru evitarea controalelor introduse de mai multe ţări în interiorul acestei zone de liberă circulaţie începând din 2015 şi accentuate de pandemie şi a solicitat Consiliului să dea undă verde ''cât mai curând posibil'' aderării celor trei țări la Schengen. 


Comisarul pentru afaceri interne, Ylva Johansson: "Toate statele membre ale Uniunii Europene au obligaţia să facă parte din Spaţiul Schengen atunci când îndeplinesc criteriile necesare. Avem în momentul de faţă trei ţări care respectă aceste condiţii şi ne aşteptăm ca ele să fie primite în acest spaţiu. Ne aşteptăm ca o decizie în acest sens să fie luată în curând de Consiliu, astfel încât Bulgaria, România şi Croaţia să devină membre cu drepturi depline." 


Deocamdată, conform unei decizii adoptate, vineri, de Comisia Europeană, România și Bulgaria vor avea acces limitat la sistemul informatic Schengen de la 1 iulie. Vor avea acces numai pentru citire în Sistemul de informaţii privind vizele - baza de date care conectează poliţiştii de frontieră de la frontierele externe ale UE cu consulatele statelor membre din întreaga lume, fără a putea să introducă date în sistem. Autoritățile din cele două țări vor putea, însă, să vadă istoricul vizelor unui solicitant și să verifice validitatea vizelor Schengen emise de alte state membre. Decizia a fost luată după ce ambele ţări au finalizat cu succes o serie de teste tehnice necesare pentru conectarea la sistem. Accesul total la sistemul informatic Schengen va deveni posibil odată ce Bulgaria și România vor fi complet integrate în spațiul de liberă circulație, a precizat Comisia Europeană.


RadioRomaniaInternational · România și Bulgaria mai aproape de Schengen 22.06.2021

www.rri.ro
Publicat: 2021-06-22 11:15:00
Vizualizari: 542
TiparesteTipareste