Noi relaxări anunțate

noi relaxări anunțate De la 1 iulie, în România se relaxează unele măsuri impuse pentru limitarea răspânirii coronavirusului. A fost prezentat și un un bilanț la 6 luni de la prima imunizare.

În România, pe fondul evoluției favorabile a epidemiei de coronavirus din ultima perioadă, o parte dintre restricțiile impuse pentru limitarea răspândirii SARS CoV-2 vor fi înlocuite cu reguli mai relaxate. Autorităţile au anunţat că, de la 1 iulie, mai multe persoane vor putea să participe la evenimente private, spectacole, concerte şi festivaluri. În același timp, pentru hotelurile de pe litoral dispare limitarea numărului de turişti cazaţi. Noile măsuri au fost prezentate de şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat  


"Se permite un număr mai mare de persoane la evenimentele private - şi aici vorbim în mod deosebit de nunţi, botezuri - maximum 150 de persoane în exterior sau maximum 100 de persoane în interior; 300 de persoane, dacă ele sunt testate, vaccinate sau dacă au trecut prin boală. Circulaţia persoanelor în grupuri de pietoni, limitată la zece persoane, a fost eliminată. Activitatea cu publicul a operatorilor economici de tipul restaurantelor şi cafenelelor în interiorul clădirilor, precum şi la terase este permisă până la capacitatea maximă a spaţiului şi se prelungeşte până la 2:00 - era între 5:00 şi 24:00. Se elimină limitarea gradului de ocupare a structurilor cu funcţiuni de cazare turistică din zona de litoral - deci, în prezent era de 85%, va fi până la 100%, dar - atenţie! - se păstrează masca în spaţiile publice din zonele respective: lifturi, holuri, coridoare şi aşa mai departe."


Suntem într-o situaţie bună, însă ţine foarte mult de noi şi de cum vrem să mergem înainte din punct de vedere al evoluţiei pandemiei, a declarat medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare. El a prezentat un bilanț la aproape 6 luni de la debutul procesului de imunizare în România, pe 27 decembrie. Avem nevoie în perioada următoare de stabilitate din punct de vedere epidemiologic, iar această stabilitate o putem obţine doar prin vaccinare, a mai spus Valeriu Gheorghiță. El a amintit că, până acum, peste 4,6 milioane de persoane s-au vaccinat, 4,4 milioane dintre aceștia cu schema completă, ceea ce înseamnă o acoperire vaccinală de aproximativ 25% din populaţia eligibilă, la care se adaugă şi procentul de imunitate colectivă obţinut la trecerea prin boală. Cea mai mare rată de vaccinare, de 36,5%, se înregistrează la grupa de vârstă 60-69 de ani. Din grupa de vârstă 12 - 15 ani, cu cel puțin o doză s-au vaccinat circa 16.200 de persoane, ceea ce reprezintă un procent de 1,9% din populaţia eligibilă din această categorie. Bucureștiul, cu un procent de peste 45%, și șapte judeţe au o rată de acoperire vaccinală de peste 30% din populaţia rezidentă eligibilă.Valeriu Gheorghiţă a declarat că se aşteaptă la o creştere a infectărilor cu noul coronavirus în sezonul rece, însă a subliniat că poate fi evitată o creştere substanţială a numărului de cazuri dacă oamenii se vor vaccina într-o măsură mai mare în următoarele două luni.

RadioRomaniaInternational · Noi relaxări anunțate - 25.06.2021

www.rri.ro
Publicat: 2021-06-25 11:44:00
Vizualizari: 300
TiparesteTipareste