Ivan Vazquez

ivan vazquez Ivan Vazquez este inginer software și vine din Guadalajara, Mexic.

Ivan Vazquez este inginer software și vine din Guadalajara, Mexic. Înainte de a se muta în România, a locuit și a lucrat doi ani în Germania. La București locuiește doar de jumătate de an, însă Ivan nu se află la prima sa experiență românească. Vorbește fluent româna și mărturisește că se simte foarte bine la noi în țară. Ne povestește cum a ajuns aici:

"Am venit în România acum niște ani, cred că opt deja, am venit cu munca și am locuit mai întâi un an la Timișoara. Acolo am învățat limba, după șase-șapte luni, fiindcă mi-a plăcut. Ulterior, am plecat în Mexic, am avut niște treburi de rezolvat, după care m-am întors aici, la București. Am venit în România mai mult pentru serviciu, dar am ales să rămân aici pentru că mi-a plăcut mai mult decât Germania. Am optat pentru București pentru că sediul firmei e aici. Poate peste doi-trei ani mă voi muta într-un oraș mai mic, dar momentan sunt bine aici. E un oraș mare și e adevărat că, din cauza pandemiei, nu am făcut atât de multe lucruri în 2020, dar are multe evenimente și oameni buni. Și vremea e ok, acum vara e puțin cam cald, dar în mod normal e o vreme bună, avem soare, parcuri, verdeață și cred că e un oraș frumos."  


Ivan spune că viața bună din România l-a determinat să rămână aici. L-am întrebat ce îi lipsea în Germania și a găsit o dată cu mutarea la noi în țară:

"Asta e o întrebare interesantă, pentru că știu că mulți români vor să plece în Germania și sunt întrebat foarte des: de ce te-ai întors, de ce ai venit aici, în loc să rămâi în Germania? Și răspunsul meu e foarte simplu: eu cred că îmi place mai mult cultura voastră. În Germania cultura e mai "pătrată", mai serioasă, mai corectă, te simți ca un turist tot timpul. Nu contează cât de mulți ani ai locuit acolo, tot timpul te simți ca un turist, ca un străin. Iar aici, în România, cultura e puțin mai asemănătoare cu cea din Mexic, lumea e bună, e prietenoasă. Adică, după un an aici aveam deja zece prieteni, iar în Germania am stat doi ani și am legat prietenie doar cu niște străini, cu lume care nu era germană. Se simte diferența și cred că este foarte important să fii fericit și să te simți foarte ok într-un loc anume."


Ivan descoperă România și apreciază tot mai mult peisajele noastre naturale. L-am întrebat, în afară de oamenii prietenoși, ce altceva are de oferit România, Bucureștiul, în opinia sa?

"În general, vremea îmi place mai mult în România, e puțin mai cald. Tocmai m-am întors de la Vama Veche ieri- avem plaja aici, după două ore- două ore jumate cu mașina, avem și munte la Brașov, la Sinaia. Natura e foarte frumoasă aici. În București avem multe firme de tehnologie și am numeroase oportunități, dacă vreau să-mi schimb jobul, dacă vreau să evoluez, e mai ușor aici decât într-o țară unde nu sunt atât de multe firme sau într-un oraș mai mic. În Germania nu sunt toate firmele în același oraș, ca în București și, dacă vrei să schimbi jobul, trebuie să schimbi și orașul, iar acest lucru nu e ideal pentru mine."


Invitatul nostru din această săptămână se simte excelent la București. Totuși, nu exclude posibilitatea de a se muta la un moment dat într-un oraș mai mic. L-am întrebat de ce și ce neajunsuri sunt la traiul în capitala României:

"Un oraș mai mic- Timișoara, Cluj sau Brașov poate ar fi mai potrivit pentru o familie. E mai liniștit acolo, e mai ieftin, iar dacă am oportunități în ce privește jobul, cred că va fi ok acolo. E mai curat, mai puțin trafic și cred că inclusiv lumea e mai prietenoasă într-un oraș mai mic decât în capitală. Toată lumea zice că aici oamenii nu sunt cei mai prietenoși. Pentru mine nu e cazul, dar poate că e adevărat. Apoi sunt peisajele, îmi place foarte mult la munte, iubesc natura, iar Bucureștiul e doar un oraș foarte mare. Atunci, poate că în viitor mă voi muta într-un oraș destul de mare, care are de toate, adică baruri, restaurante, evenimente, dar puțin mai mic."


Dat fiind ca distanța de Mexicul natal este mare, Ivan ajunge destul de rar acolo.

"Da, da, fac o vizită familiei mele și prietenilor mei doar o singură dată pe an, în decembrie, când e Crăciunul și Revelionul și ziua mea de naștere. Atunci petrec acolo trei săptămâni, după care mă întorc aici. Mă duc în concediu și în Europa, că e aproape. Îmi lipsește mâncarea în principal, pentru că e foarte bună acolo și avem multe tipuri de mâncare, nu doar tacos sau buritos care sunt cunoscute aici în Europa. Îmi e dor și de lumea mea, am acolo și prieteni și familie. Oricum, tot timpul va fi așa, nu contează unde locuiești, mereu îți vor lipsi prietenii și familia. De ce am ales să trăiesc în Europa și nu în Mexic? Ca să nu-mi lipsească siguranța, fiindcă e puțin mai periculos acolo în Mexic, decât aici. Aici mă simt foarte foarte sigur."


În final, l-am întrebat pe Ivan ce ar schimba în România dacă ar avea această putere și dacă se vede aici pe termen lung.

"Cred că problema cea mai mare din acest oraș este traficul, parcarea, fiindcă sunt multe mașini deja. Desigur, toată lumea vrea o mașină să conducă, să se ducă la țară, la plajă. Aș face ca toate clădirile noi să aibă parcare la subsol, așa ar fi mai bine, ca să nu se parcheze mașinile toate pe stradă. Cred că acesta ar fi cel mai important aspect aici. Am observat că se lucrează deja la clădirile din centru care nu arată prea bine, cred că se face deja renovare. Nu poți să schimbi prea multe într-un oraș mare și toate capitalele au aceleași probleme. Dar cred că e destul de ok, oricum, Bucureștiul. Nu știu dacă mă văd aici peste doi-trei ani, dar cu siguranță undeva în Europa."


RadioRomaniaInternational · Expat în România 01.07.2021

www.rri.ro
Publicat: 2021-07-01 09:34:00
Vizualizari: 132
TiparesteTipareste