Retrospectiva săptămânii 18.07 - 24.07.2021

retrospectiva săptămânii 18.07 - 24.07.2021 Numărul cazurilor de SARS CoV-2 din România, în creştere/ Militarii români și-au încheiat misiunea în Afganistan/ Raport UE privind statul de drept/ Sprijin financiar pentru județele afectate de inundații, aprobat de Guvern...

 

Numărul cazurilor de SARS CoV-2, în România, în creştere

România a înregistrat, miercuri, peste 100 de cazuri noi de COVID-19, pentru prima dată după două luni în care media zilnică a fost de 40 de îmbolnăviri. Numărul îmbolnăvirilor de COVID-19 în România prezintă o uşoară tendinţă de creştere, a atras atenția coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă. Potrivit acestuia, săptămâna trecută, s-au raportat cu aproape 40% mai multe infectări faţă de săptămâna precedentă. Această tendinţă de creştere se înregistrează în 20 de ţări europene, în special la tineri. In România, numărul cazurilor a început să crească din 12 iulie. 

Conform datelor din platforma de prognoză euorpeană, se estimează că, la sfârşitul lunii, în România se vor înregistra până la 200 de cazuri noi pe zi. Totodată, specialiştii estimează o creştere a numărului de infectări cu noua tulpină Delta a coronavirusului, dar, deocamdată, nu se poate estima când ar urma să ajungă şi în România valul IV al epidemiei, care afectează deja mai multe ţări europene. În privinţa administrării unei a treia doze de vaccin, considerată de unii experţi necesară în cazul persoanelor cu imunitate scăzută, ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, spune că se aşteaptă recomandările instituţiei europene abilitate, dar subliniază că vaccinarea anti-COVID-19, în schemă completă, asigură protecţie împotriva cazurilor severe şi a riscului de deces.

 

 

Militarii români și-au încheiat misiunea în Afganistan

Încheierea misiunii Armatei României în Afganistan a fost marcată, miercuri, printr-o ceremonie militară la Arcul de Triumf din capitală. Seful statului, Klaus Iohannis, a decorat drapelele de luptă ale unităţilor participante la misiunile din teatrul de operaţii şi a punctat, în discursul său, sacrificiul făcut de militarii români şi de familiile acestora. Preşedintele a declarat că misiunea Armatei României în Afganistan va rămâne în istorie drept cea mai lungă şi complexă operaţie militară din afara teritoriului naţional, după cel de-al II-lea Război Mondial. Peste 32.000 de militari din toate categoriile de forţe au participat la misiuni în această țară. Primul batalion dislocat în teatru, în iunie 2002, a fost Batalionul 26 Infanterie din Craiova, supranumit "Scorpionii Roşii". În teatrul de operaţii din Afganistan, peste 200 de militari români au fost răniţi, iar 27 şi-au pierdut viaţa. La finalul misiunii, au fost repatriaţi în siguranţă 615 militari şi peste 135 de tone de echipamente şi materiale. Costurile totale ale participării Armatei României în acest teatru de operaţii sunt de peste 3 miliarde de lei.

 

Raport UE privind statul de drept

Raportul asupra statului de drept în ţările membre a fost publicat, marți, de Comisia Europeană. În cazul României, concluziile se referă, în mare parte, la reformele în domeniul justiţiei. S-a constatat că sunt în curs demersuri pentru revizuirea modificărilor aduse legislaţiei în perioada 2017-2019, cu referire la îngrijorările generate de înfiinţarea Secţiei Speciale de Investigare a Infracțiunilor din Justiție, la condiţiile de admitere şi de pensionare a magistraţilor sau de numire a procurorilor de rang înalt. Iniţiativa de desfiinţare a Secţiei Speciale trebuie să urmeze linia dreptului european, afirmă Comisia, cu trimitere la o decizie a Curţii de Justiţie a Uniunii în acest sens. Este amintită şi o hotărâre a CCR care a statuat, recent, că legea fundamentală naţională îşi prezervă poziţia ierarhic superioară atunci când judecătorii trebuie să se raporteze la dreptul european. În raport se arată că, astfel, se pune la îndoială principiul supremaţiei legislaţiei comunitare, iar acest lucru poate reprezenta un obstacol important pentru instanţe.

 

Sprijin financiar pentru judetțele afectate de inundații, aprobat de Guvern

Executivul de la București a aprobat, în această săptămână, acordarea a aproape 150 de milioane de lei pentru 17 judeţe din România afectate de inundaţii şi alunecări de teren în primele şase luni ale anului. Hotărârea de guvern adoptată alocă bani pentru 243 de localităţi din 17 judeţe care au fost afectate de fenomenele naturale extreme de la începutul anului şi până pe 15 iulie inclusiv. Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a precizat că aceste fonduri vor fi folosite pentru repararea drumurilor judeţene, a podurilor şi podeţelor afectate. El a mai spus că fondurile care vor fi alocate pentru refacerea localităţilor inundate începând din 16 iulie se vor regăsi într-o altă hotărâre de guvern. Bilanţul ploilor abundente din ultima perioadă arată că două persoane au murit şi peste 80 au fost evacuate, aproape 200 de case au fost inundate, iar în total 80 de localităţi din 20 de judeţe au fost afectate. Alba (centru) este județul unde s-au produs cele mai mari pagube.

 

Ordonanță de urgență privind protecția împotriva urșilor

Guvernul României a aprobat, miercuri, o Ordonanţă de Urgenţă care reglementează metodele de intervenţie imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor ursilor asupra cetățenilor și bunurilor acestora, în intravilanul localităților. Astfel, dacă riscul este mic, adică ursul fuge de om, acesta va fi alungat. Dacă ursul nu fuge de om, atunci acesta va fi tranchilizat sau relocat, iar dacă ursul atacă omul sau animalele din gospodării, el poate să fie împuşcat. Documentul precizează că sesizarea cazurilor în care este necesară intervenţia se face de orice persoană, prin apelarea numărului unic de urgenţă 112. Ordonanţa de Urgenţă prevede şi amenzi mai mari pentru cei care vor hrăni urşii.

 

România, la Jocurile Olimpice de la Tokyo

101 sportivi români, 46 de fete și 55 de băieți, concurează la 17 discipline la Jocurile Olimpice de la Tokyo, din 22 iulie și până pe 8 august. Programate initial în vara anului trecut, Jocurile Olimpice au fost amânate cu un an din cauza pandemiei. Intrecerile se desfășoară fără public, tot din această cauză. Turneul de fotbal a debutat, joi, cu o zi înainte de marea deschidere. Naționala de fotbal Under-23 a României a câștigat cu 1-0 meciul cu Honduras, la Kashima, în grupa B a turneului olimpic. 

 

 

 

RadioRomaniaInternational · Eveniment Top 23.07.2021

www.rri.ro
Publicat: 2021-07-24 09:19:00
Vizualizari: 296
TiparesteTipareste