K. Iohannis la sărbătorirea a 30 de ani de independenţă a Rep. Moldova

k. iohannis la sărbătorirea a 30 de ani de independenţă a rep. moldova "România reconfirmă angajamentul ferm şi amplu în sprijinul proceselor de reforme şi de integrare europeană asumate de autorităţile din Republica Moldova", a declarat, vineri, la Chişinău, preşedintele Klaus Iohannis.

"România reconfirmă angajamentul ferm şi amplu în sprijinul proceselor de reforme şi de integrare europeană asumate de autorităţile din Republica Moldova", a declarat, vineri, la Chişinău, preşedintele Klaus Iohannis. El a subliniat ca România şi Republica Moldova sunt unite printr-o legătură extrem de trainică: comunitatea de limbă, cultură şi istorie.


Iohannis a mai spus că societatea din Republica Moldova a optat cu fermitate, la recentele alegeri, pentru înscrierea pe un parcurs pro-reformă şi european ireversibil şi oferă un exemplu demn de urmat întregii regiuni. El a dat asigurări că România rămâne şi în viitor partenerul cel mai apropiat al Moldovei.



Preşedinta Moldovei, Maia Sandu, a afirmat că țara sa îşi doreşte să devină un factor de stabilitate într-o zonă care se confruntă frecvent cu probleme complexe.



Preşedintele polonez Andrzej Duda a spus că va susține Republica Moldova pe calea integrarii europene, iar omologul său ucrainean Volodimir Zelenski a subliniat că şi țara sa marchează 30 de ani de independență în condiții deloc uşoare în ceea ce priveşte securitatea.



Preşedintele Klaus Iohannis şi omologii din Ucraina şi Polonia au participat, la Chişinău, la manifestările dedicate împlinirii a 30 de ani de la declararea independenţei Republicii Moldova, fostă sovietică, majoritar românofonă.



Declarații de presă comune ale Președintelui României cu Președintele Republicii Moldova 

(sursa:YouTube/Administrația Prezidențială)



www.rri.ro
Publicat: 2021-08-27 16:08:00
Vizualizari: 260
TiparesteTipareste