ADR Sud Vest Oltenia, în topul naţional al numărului de proiecte evaluate pentru finanţare

adr sud vest oltenia, în topul naţional al numărului de proiecte evaluate pentru finanţare Cu peste 3 mii de proiecte depuse pentru obţinerea finanţării europene, evaluate integral și cu punctaj foarte bun, din care sunt semnate până în prezent 897, restul fiind pe lista de așteptare, ADR Sud-Vest Oltenia se află în top 3 la nivel național.

Agentia Regională de Dezvoltare Sud Vest Oltenia se află pe locul doi pe țară ca valoare a finanțărilor europene și a numărului de proiecte aprobate în actualul exercițiu financiar.

Care au fost domeniile în care s-a investit aflăm de la domana dr inginer Marilena Bogheanu, directorul instituției:

"Ne mândrim cu faptul că suntem de la începutul anului pe locul 2 la nivel național, luând în calcul cele opt Agenții de Dezvoltare Regională, pe programul actual.

Ca și grad de absorbție, pentru că avem anual niște ținte de absorbție stabilite de autoritatea de managemnt a programului, deși a fost pandemie, beneficiarii noștri au respectat calendarul de depunere a acestor cereri.

A existat un dialog permanent și ne mândrim cu faptul că reușim să contribuim la concretizarea acestor investiții extrem de importante pentru regiunea noastră.

Avem până în prezent semnate 897 de contracte de finanțare în valoare de 1, 75 miliarde de euro. Urmează să mai fie semnate pentru mediul de afaceri încă 25 de contracte în valoare de 157 de milioane euro, pentru că programul este dedicat în special investițiilor publice, dar avem și componentă schemă de finanțare pentru IMM-uri.

Practic, pe lângă schemele curente de finanțare, pe eficiență energetică, clădiri publice și blocuri de locuințe, iluminat public, achiziționare mijloace de transport, dezvoltare urbană, reabilitări de monumente istorice, turism, reabilitări de drumuri județene, cadastru în mediu rural, educație, sănătate, panouri fotovoltaice pentru gospodăriile private, s-a semnat și acel contract extrem de important pentru regiunea noastră, Spitalul regional de urgență Craiova, în valoare de aproape 600 de milioane de euro.

Documentația se află în pregătire și pentru că este un proiect stategic urmează să fie finanțat în perioada următoare de programare, partea de investiție și dotări cu echipamente."


RadioRomaniaInternational · Local, regional, european 16.09.2021

www.rri.ro
Publicat: 2021-09-16 08:02:00
Vizualizari: 176
TiparesteTipareste