Proiectul „Limbajul în era om - mașină” - LITHME

proiectul „limbajul în era om - mașină” - lithme O nouă reţea de cercetare s-a costituit în cadrul unui nou proiect finanţat prin programul de cooperare europeană în domeniul cercetării știinţifice și tehnice.

Institutul de Cercetări pentru Inteligență Artificială "Mihai Drăgănescu" al Academiei Române a prezentat, în calitate de partener principal, concluziile primului raport de prognoză al proiectul european "Limbajul în era om-mașină" - LITHME din care reiese că se conturează două schimbări majore ale comunicării umane: comunicarea mediată de tehnologie și comunicarea cu tehnologia.


Informaţiile principale despre proiect, inclusiv ce presupune acest gen de comunicare cu inteligenţa artificială ne sunt oferite de dr. Verginica Barbu Mititelu - cercetător ştiinţific la Institutul de Cercetări pentru Inteligență Artificială "Mihai Drăgănescu" al Academiei Române:

"România participă la acest proiect prin două instituții, reprezentate în comitetul de management al programului: Universitatea din București - Facultatea de Matematică - Informatică și Institutul de Cercetări pentru Inteligență Artificială al Academiei Române.

Proiectul încearcă să trezească atenția asupra implicațiilor majore pe care aceste tipuri de comunicare la are în diverse aspecte care privesc limba și limbajul: învățarea unei limbi străine, identificarea vorbitorului cu limba pe care o vorbește, în traduceri, în structura limbajului chiar...

În momentul de față, România are în vedere, prin participanții la proiect, asigurarea accesului dezvoltatorilor de aplicații la date, resurse lingvistice pentru limba română, pe care de altfel noi le promovăm în cadrul altor proiecte europene și naționale pe care le derulăm. Avem proiectul European Language Grid în care resursele noastre devin accesibile celor interesați, avem, de altfel, și proiectul Nexus Linguarum - proiect european în care standardizăm resursele pe care le dezvoltăm și le face accesibile celor intersați prin interconectarea cu resurse pentru alte limbi.

Proiectul a început anul trecut, în octombrie, durează patru ani, în primă fază ne-a preocupat scrierea acestui raport care prezintă starea actuală a dezvoltărilor tehnologice ăn ceea ce privește limbajul - comunicarea în general, să spunem, urmând ca, în etapele următoare, diverse paliere de interes să fie urmărite în evoluția lor, dar și cu atenție asupra pericolelor pe care diverse evoluții le poate prezenta și cu modul de a preveni aceste pericole de a se petrece."


RadioRomaniaInternational · Local, regional, european 17.09.2021

www.rri.ro
Publicat: 2021-09-17 08:09:00
Vizualizari: 500
TiparesteTipareste