CCR amână verdictul în disputa Guvern – Parlament

ccr amână verdictul în disputa guvern – parlament La Bucureşti, persistă incertitudinile în ceea ce priveşte soarta guvernului condus de liberalul Florin Cîţu.

Frecvent criticată şi antipatizată de mulţi, Curtea Constituţională rămâne arbitrul incontestabil al vieţii politice româneşti, iar verdictele sale sunt fără drept de apel. De aceea, suspansul s-a amplificat la Bucureşti după anunţul Curţii că va judeca abia pe 28 septembrie conflictului juridic de natură instituţională invocat de guvernul condus de liberalul Florin Cîţu în relaţia cu Parlamentul în cazul depunerii moţiunii de cenzură de către AUR (opoziţia naţionalistă) şi USRPLUS (la ora aceea încă partener-junior în Cabinet).

 

Aşa că, până atunci, sunt blocate şi dezbaterea şi votul asupra moţiunii, potrivit unei decizii luate de majoritatea conducerii Parlamentului bicameral. De altfel, Birourile Permanente ale celor două camere au dat dreptate guvernului şi în ceea ce priveşte sesizarea transmisă la CCR de către Executiv în care premierul susţine că nu s-ar fi respectat legea la strângerea semnăturilor iniţiatorilor moţiunii, iar Parlamentul ar fi comunicat cu întârziere executivului acest document.

 

După blocarea moţiunii, senatorii şi deputaţii AUR au anunţat că intră în grevă parlamentară şi că, deşi participă la dezbaterile din Legislativ, nu mai votează niciun proiect de lege. La rându-le, useriştii şi-au continuat, pe toate vocile, tirul criticilor vehemente la adresa lui Cîţu şi a aceluia perceput drept protectorul premierului, preşedintele Klaus Iohannis. După ce toţi miniştrii USRPLUS au demisionat, iar Cîţu a concediat toţi secretarii de stat, prefecţii şi subprefecţii aceluiaşi partid, premierul susţine că ar fi lăsat o poartă deschisă foştilor parteneri ca să revină la guvernare.

 

O condiţie pentru reluarea discuţiilor ar fi ca aceştia să renunţe la moţiunea de cenzură semnată alături de parlamentarii AUR, partid despre care premierul şi suporterii lui susţin că e extremist. În replică, USRPLUS afirmă că nu poate reveni decât într-un guvern fără Cîţu la timonă. Ceea ce presa numeşte balamucul guvernamental s-a declanşat la începutul lunii, când, fără acceptul miniştrilor userişti, Cabinetul a adoptat ordonanţa de urgenţă pentru aprobarea Programului Naţional de Investiţii 'Anghel Saligny', despre care premierul spune că reprezintă o necesitate absolută, care va ajuta la finanţarea proiectelor de asfaltare, canalizare şi gaze pentru acele localităţi care nu dispun de aceste condiţii minime de trai.

 

USRPLUS afirmă, însă, că proiectul seamănă cu programele naţionale de dezvoltare iniţiate de fostele guverne social-democrate, adică e o sursă prin care banii pot fi direcţionaţi politic, fără transparenţă şi în mod discreţionar. Ei îi acuză pe liberali că ''au călcat în picioare justiţia şi şi-au făcut cale liberă să fure''. 

 

Între timp, sondajele de opinie atestă că, mai degrabă indiferenţi la jocurile politice, într-un moment în care preţurile au explodat, iar moneda naţională, leul, se devalorizează constant, circa trei sferturi dintre români consideră că ţara se îndreaptă într-o direcţie greşită.

 

RadioRomaniaInternational · CCR amână verdictul în disputa Guvern – Parlament

 

 


www.rri.ro
Publicat: 2021-09-17 12:01:00
Vizualizari: 241
TiparesteTipareste