Jurnal românesc - 20.10.2021

jurnal românesc - 20.10.2021 Mai multe cadre medicale din Republica Moldova vecină se află în aceste zile în România, unde tratează pacienți de Covid-19 la spitalul modular din Lețcani, județul Iași.

Mai multe cadre medicale din Republica Moldova vecină se află în aceste zile în România, unde  tratează pacienți de Covid-19 la spitalul modular din Lețcani, județul Iași. Este vorba de 12 medici, 10 asistenți medicali și 10 paramedici.  Ministrul Sănătății de la Chișinău, Ala Nemerenco, spune că astfel este arătată recunoștința față de România pentru sprijinul acordat fostei republici sovietice. La randul său, premierul Republicii Moldova, Natalia Gavriliță, le-a mulțumit medicilor pentru munca pe care o fac în spitalele din țara sa, dar și pentru misiunea din România. De la începutul pandemiei, Bucureștiul a sprijinit cetățenii Republicii Moldova. Anul trecut, în luna mai, o echipă din 40 de medici și asistenți medicali din România a lucrat în spitalele din Republica Moldova oferind ajutor colegilor lor de peste Prut. Tot atunci, au fost donate 20 de camioane cu echipament medical. La începutul acestui an, în februarie, Republica Moldova a beneficiat de echipamente medicale de protecție pentru personalul medical, valoarea totală ridicându-se la circa 2,3 milioane de euro. Totodată, România a donat Republicii Moldova circa 500 000 de doze de vaccinuri AstraZeneca și Pfizer.


Aproape 800.000 de români au aplicat şi au şi primit drept de rezidenţă permanentă în Marea Britanie. Aceştia ajută economia, dar şi natalitatea ţării de adopţie. Romanii sunt al doilea cel mai prolific grup de imigranţi, după pakistanezi. Peste 30.000 de copii născuţi în Regatul Unit, în 2020, au avut cel puţin un părinte român, potrivit  Oficiului Naţional de Statistică al Marii Britanii. Potrivit cifrelor oficiale, în 2012 au fost 4.000 cu taţi români şi 4.400 care au avut mame românce. Această cifră a crescut aproape de patru ori faţă de perioada din prezent. În cazul mamelor imigrante, România a sărit de pe locul 14 până pe locul doi acum, iar la taţi, de pe locul 11 până pe locul doi. Creşterea se datorează şi faptului că foarte mulți polonezi au plecat  din Marea Britanie după ce Brexitul i-a speriat de situaţia economică şi s-au întors la ei acasă. Cei mai mulţi copii născuţi din părinţi imigranţi sunt în principale zone economice ale Marii Britanii: Londra, Birmingham și Manchester.


Expoziția "ANNO DOMINI" a pictorului Lisandru Neamțu poate fi vizitată, în perioada 21 octombrie - 22 noiembrie, la galeria ICR de la Lisabona. Vernisajul va avea loc joi, în prezența artistului. Expoziția constă într-o selecție de 35 de lucrări recente, de dimensiuni medii și mari, realizate în ulei sau acrilic pe pânză. Insolitul tonic al lucrărilor lui Lisandru Neamțu evocă simbolistica marină și orizontul amplu al navigatorilor de pretutindeni, spun organizatorii. Născut în 1970, Lisandru Neamțu este absolvent al Academiei de Arta din Bucuresti, promoția 1995. În prezent este lector la Universitatea de Arta Bucuresti, sectia pictură murală. Are in palmares importante premii și participări la expoziții colective sau personale, în plan național si international.


Persoanele care îngrijesc bătrâni şi alţi membri ai familiilor din Italia, aşa-numitele badante, nu mai pot lucra fără certificatul verde, avertizează Guvernul de la Roma. În cazul controalelor, atât angajaţii, cât şi angajatorii riscă amenzi usturătoare. Această decizie constituie o mare problemă pentru miile de românce care îngrijesc de ani de zile bătrânii din familiile italiene. Între 400 şi 1.000 de euro este amenda pentru angajator şi între 600 şi 1.500 de euro pentru infirmierele din familii care nu deţin un certificat digital COVID. Fără green pass pleacă din casă - este precizarea făcută de autorităţile italiene, la cateva zile de când certificatul a devenit obligatoriu la nivel naţional la locurile de muncă. Aceeaşi măsură este valabilă şi pentru menajere sau pentru bone. Cele mai afectate sunt femeile românce, care sunt şi cele mai căutate şi cele mai prezente în astfel de meserii. Rămase fără serviciu, româncele sunt nevoite să revină în Romania.


Festivalul Internațional de Teatru FESTIS continuă până pe 21 octombrie la Teatrul Național "Satiricus I.L.Caragiale" din Chişinău.Dramaturgul Mircea M. Ionescu și actorul Constantin Cotimanis sunt invitaţi de onoare ai acestei ediții. Sub genericul "Rezistăm prin teatru", în acest an, participă teatre şi companii teatrale din România, Republica Moldova, Georgia și Bulgaria. Din Romania participă 11 teatre care prezintă 13 spectacole.Pe lângă tradiționalele spectacole, au loc workshop-uri, lansări de carte și conferințe de presă. Ajuns la cea de-a cincea ediție, FESTIS este susținut de ICR "Mihai Eminescu" și se desfășoară sub patronajul Primarului general al Chișinăului.Din cauza pandemiei, sălile de spectacole sunt la jumătate din capacitate, iar intrarea se face în baza certificatelor COVID.  


RadioRomaniaInternational · Jurnal românesc 20.10.2021

www.rri.ro
Publicat: 2021-10-20 12:00:00
Vizualizari: 245
TiparesteTipareste