VENUS-Împreună, un proiect de sprijinire a femeilor victime ale violenţei domestice

 venus-Împreună, un proiect de sprijinire a femeilor victime ale violenţei domestice Violenţa de gen este manifestarea cea mai brutală a inegalităţii existente la nivelul societăţii noastre.

Directia Generală de Asistență Socială Craiova implementează în calitate de partener local, alături de alte 41 de instituții specializate  de la nivelul administrației publice locale, proiectul VENUS- împreună pentru o viață în siguranță.

Acesta are o valoare de pesete cincizeci și unu de milioane de lei și este cofinanțat prin FSE, Programul Operațional Capital Uman. 

Doamna Ioana Stoian- directorul adjunct al instituției ne oferă detalii:

"Acest proiect are ca obiectiv general îmbunătățirea și dezvoltarea măsurilor și serviciilor sociale în scopul prevenirii și combaterii violenței domestice prin crearea și dezvoltarea unei rețele naționale, inovative, integrate de locuințe protejate, grupuri de suport și consiliere vocațională, în scopul implementării unui program național de protecție a victimelor violenței domestice și derularea unor campanii privind prevenirea și combaterea acesteia.

În cadrul proiectului, în Craiova, sunt create o lucuință protejată precum și servicii integrate complementare de grupuri de suport și cabinet de consiliere vocațională.

Scopul serviciului locuință protejată este asigurarea nevoilor sociale, creșterea calității vieții și promovarea incluziunii sociale, capacitatea acestui serviciu social este de 6 locuri, iar găzduirea se realizează pe o perioadă de 12 luni.

Referitor la serviciile integrate complementare, aici se furnizează servicii atât pentru persoanele care sunt găzduite în locuința protejată, cât și pentru alte victime din comunitate.

Serviciile de grup de suport sunt oferite pentru minim 14 beneficiari pe an, iar serviciile de sprijin în vederea integrării socioprofesionale sunt oferite pentru minim 34 de beneficiari pe an.

Persoanele care port face parte din grupul țintă trebuie să aibă vârsta mai mare de 18 ani și să fie victime ale violenței domestice, 

Pentru admiterea în cadrul serviciilor sociale persoana victimă trebuie să facă un dosar de includere în grupul țintă, fac mențiunea că anunțul și documentele de inscriere în grupul țintă al proiectului se regăsesc pe site-ul instituției, pe site-ul Primăriei municipiului Craiova precum și la sediul instituției.

Anunțul a fost transmis de Direcția Generală de Asistență Socială Craiova către instituții și autorități publice locale, ONG- uri din Craiova și județul Dolj în scopul furnizării ajutorului necesar pentru identificarea victimelor violenței domestice."

In acest moment sunt 43 de femei, victime ale violenței domestice, care participă la grupul suport și beneficiază de consiliere  vocațională, urmând ca în curând să fie deschisă și locuința protejată.


RadioRomaniaInternational · Local, regional, european 26.10.2021

www.rri.ro
Publicat: 2021-10-26 08:08:00
Vizualizari: 1039
TiparesteTipareste