Weekend sportiv

weekend sportiv Naţionala de fotbal a României și-a complicat campania de calificare la Cupa Mondială din 2022 din Qatar.

Naţionala de fotbal a României și-a complicat campania de calificare la Cupa Mondială din 2022 din Qatar. Aseară, pe stadionul Steaua din București, România a terminat la egalitate cu Islanda, 0-0, în penultima etapă a grupei J. Pentru a termina pe locul secund al grupei, România este obligată să învingă Liechtenstein în ultimul meci, iar Islanda să nu piardă la Skopje cu Macedonia de Nord.


România şi-a creat câteva ocazii bune de gol, însă a fost lipsită de claritate în fața porții islandeze. Cea mai clară ocazie de gol s-a consumat în minutul 85 atunci când șutul lui Ianis Hagi de la 20 de metri a lovit bara.


Selecţionerul Mirel Rădoi a declarat după partida cu Islanda că în momentul de faţă fotbalul românesc nu este pregătit pentru prezenţa la o Cupă Mondială. "Per total, în această seară nu am arătat ca o echipă care merită să ajungă la barajul de calificare. Am avut momente bune şi poate am fi meritat să câştigăm, dar nu am arătat ca o echipă care ar putea să termine pe locul doi", a conchis Rădoi.


În celelalte două meciuri ale grupei J, Macedonia de Nord a învins Armenia cu 5-0, la Erevan, iar Germania a învins Liechtenstein cu un scor fluviu, 9-0. Duminică se vor juca ultimele partide din grupă: Armenia - Germania, Macedonia de Nord - Islanda şi Liechtenstein - România, toate de la ora 19:00.

           

Sâmbătă, naţionala de rugby a României întâlneşte selecţionata Țărilor de Jos în ultima partidă a ediţiei 2021 a Rugby Europe Championship. Meciul are loc pe stadionul Arcul de Triumf și face parte din campania de calificare la Cupa Mondială din 2023 din Franța. Antrenorul României, englezul Andy Robinson, consideră că este esenţial ca echipa să câştige partida în condiţiile în care evoluează pe teren propriu. Pentru acest meci, staff-ul tehnic a stabilit un loc de 32 de jucători, în plus faţă de lotul pentru partida cu Uruguay au apărut alți 6 jucători.


RadioRomaniaInternational · Weekend sportiv 12.11.2021

www.rri.ro
Publicat: 2021-11-12 10:30:00
Vizualizari: 584
TiparesteTipareste