Sport Club RRI: Rugby

sport club rri: rugby       În rugby, luna noiembrie este dedicată partidelor internaţionale. Au loc confruntări de înalt nivel, încheiate adesea cu surprize.

În rugby, luna noiembrie este dedicată partidelor internaţionale. Au loc confruntări de înalt nivel, încheiate adesea cu surprize. Aşa a fost şi anul acesta, iar surpriza cea mai mare s-a înregistrat sâmbătă, la Dublin, unde Irlanda a trecut cu 29 la 20 de Noua Zeelandă.


În febra jocurilor internaţionale se află şi echipa României. "Stejarii" au disputat primul meci-test duminică, 7 noiembrie, în Italia, la Verona, cu echipa Uruguayului. Partida ar fi trebuit să aibă loc la Bucureşti, dar din cauza situaţiei sanitare din capitala română, s-a căzut de acord să se joace în Italia. Deşi formaţia sud-americană era mai bine cotată în clasamentul mondial, România s-a impus cu 29 la 14. Tricolorii şi-au luat astfel revanşa după ce, în urmă cu 3 ani, Uruguayul câştiga la Bucureşti, tot într-o partidă-test, cu 27-20. Este de menţionat faptul că echipa din emisfera sudică este deja calificată la Cupa Mondială programată în 2023, în Franţa.


Sâmbăta trecută, "Stejarii" au disputat, la Bucureşti, o partidă restantă contând pentru competiţia continentală Rugby European Championship, contra echipei Ţărilor de Jos. România a câştigat categoric, cu scorul de 56 la 15, marcând nu mai puţin de opt eseuri, câte patru în fiecare repriză. În ediţia 2021 a competiţiei a mai rămas de disputat un singur joc, între Ţările de Jos şi Spania, programat în decembrie. În clasament, pe primul loc se află  Georgia, cu 23 de puncte. Urmează România, cu 14, la egalitate de puncte cu formația de pe locul 3, Portugalia. Pe locul 4 se află Rusia, cu 9 puncte. Spania este pe cinci, cu 7 puncte, dar cu un joc în minus. Ţările de Jos se află pe ultimul loc, fără niciun punct.


Echipa română mai are programat în acest an un meci-test cu Tonga, sâmbătă, 20 noiembrie, la Bucureşti, pe Stadionul Naţional de Rugby Arcul de Triumf. Pentru acest joc au fost selecţionaţi 30 de jucători, majoritatea din campionatul intern. Lipsesc rugbiştii de la campioana en-titre, CSM Știința Baia Mare, care au plecat cu echipa de club într-un turneu în Africa de Sud. Totodată, aproape toţi jucătorii care evoluează în Franța s-au întors la echipele de club. În clasamentul mondial, în acest moment, România se află pe locul 16, iar Tonga, pe 15.


www.rri.ro
Publicat: 2021-11-17 09:33:00
Vizualizari: 762
TiparesteTipareste