Ne permitem politici cu adevărat verzi?

ne permitem politici cu adevărat verzi? Este clar că e nevoie de noi politici pentru ca activitatea umană să afecteze din ce în ce mai puțin mediul înconjurător. Ne permitem însă aceste politici?

Uniunea Europeană, deși nu se mai află printre cei mai mari producători de CO2 de pe planetă, nu este încă o zonă complet prietenoasă cu mediul înconjurător.

 

Rămâne, de pildă, unul dintre cei mari producători de deșeuri din lume, cu o medie anuală de peste 5 tone de deșeuri pe cap de locuitor, cifră mai mare decât cele înregistrate în India sau China. Cu atât mai mult, este clar că e nevoie de noi politici pentru ca activitatea umană să afecteze din ce în ce mai puțin mediul înconjurător.

 

Ne permitem însă aceste politici? Ne permitem să fim “verzi”? Aflați răspunsul ascultând o nouă ediție a podcastului Euranet Plus în limba română realizat sub genericul “Green Deal – Calea către o Uniune Europeană neutră din punct de vedere climatic”.

 

Invitata rubricii noastre este Sulfina Barbu, fost ministru al Mediului în guvernul de la București, fost vicepreședinte al Programului Națiunilor Unite pentru Mediu, actualmente expert de mediu.

 

RadioRomaniaInternational · Ne permitem politici cu adevărat verzi?

www.rri.ro
Publicat: 2021-12-05 18:24:00
Vizualizari: 355
TiparesteTipareste