Pachet social de la 1 ianuarie

pachet social de la 1 ianuarie De la 1 ianuarie, vor creşte pensiile şi alocaţiile

Guvernul român de coaliţie a aprobat, miercuri, actele normative care permit creşterea pensiilor din sistemul asigurărilor de stat şi a alocaţiilor. Fără ele, construcţia bugetară pe anul viitor nu ar fi putut include creşterile la care s-au angajat PSD, PNL şi UDMR în programul comun de guvernare. De la 1 ianuarie, cinci milioane de pensionari vor primi venituri cu 10% mai mari. Punctul de pensie va ajunge la 1.586 de lei (aproape 320 de euro), în vreme ce pensia minimă va creşte de la 800 la 1.000 de lei, echivalentul a 200 de euro. Şi alocaţiile vor fi majorate de la 1 ianuarie. De alocaţiile cele mai mari, de 600 de lei, adică aproximativ 120 de euro, vor beneficia copiii de până la 2 ani şi cei cu dizabilităţi. Pentru restul minorilor, alocaţia ajunge la 243 de lei (aproape 50 de euro). Potrivit actelor normative adoptate miercuri, este instituită, din 2022, cea de-a 13-a indemnizaţie pentru persoanele cu dizabilităţi. 


Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, social-democratul Marius Budăi, a recunoscut că majorările nu vor aduce şi o creştere a puterii de cumpărare, ci doar vor oferi protecţie în faţa scumpirilor mari din ultima perioadă. Creşterea preţului la gaze şi energie eletrică, în general la utilităţi, precum şi şi la alte produse, a ridicat inflaţia la aproape 8 procente, iar analiştii nu exclud ca aceasta să treacă de 9% anul viitor. Pe circuitul guvernamental de avizare se mai află o a treia ordonanţă de urgenţă privind acordarea, luna viitoare, a unui ajutor pentru cei cu pensii mici. Măsura va susţine două milioane şi jumătate de pensionari care vor avea, doar în ianuarie, venitul majorat la 2.200 de lei, respectiv 440 de euro. În total, impactul bugetar al creşterii pensiilor, alocaţiilor şi al ajutoarelor pe care statul le va acorda celor mai săraci dintre pensionari va fi de aproape 16 miliarde de lei (3,2 miliarde de euro). Este un efort bugetar suplimentar considerabil, aşa că nu vor mai fi bani şi pentru alte creşteri de venituri în sectorul de stat. 


Potrivit unui proiect de Ordonanţă de urgenţă publicat de Ministerul Finanţelor, salariile de bază, soldele de funcţie, indemnizaţiile şi sporurile de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice nu vor creşte anul viitor. Se vor evita, astfel, presiuni suplimentare asupra cheltuielilor bugetare. Vor fi îngheţate şi controversatele pensii speciale, acordate în principal salariaţilor din structurile de forţă, iar pensiile speciale ale primarilor vor mai fi amânate cu un an. Liderul PSD, Marcel Ciolacu, susţine că decizia a fost luată, deja, în coaliţia majoritară. El a explicat la un post de televiziune că, deja, gradul de îndatorare al statului este foarte mare, de aproape 50% din PIB. La rândul său, preşedintele PNL, fostul premier Florin Cîţu, a atras atenţia că deficitul bugetar trebuie să rămână la 5,84% din PIB, iar investiţiile să se păstreze la 7 procente, potrivit programului comun de guvernare.

RadioRomaniaInternational · Pachet social de la 1 ianuarie - 16.12.2021

www.rri.ro
Publicat: 2021-12-16 11:44:00
Vizualizari: 935
TiparesteTipareste