Jurnal Românesc - 16.12.2021

jurnal românesc - 16.12.2021 Toate persoanele care, începând din 16 decembrie, vor să intre în Italia şi s-au aflat sau au tranzitat teritoriul României în ultimele 14 zile trebuie să prezinte mai multe documente transportatorului la momentul îmbarcării

Toate persoanele care, începând din 16 decembrie, vor să intre în Italia şi s-au aflat sau au tranzitat teritoriul României în ultimele 14 zile trebuie să prezinte mai multe documente transportatorului la momentul îmbarcării sau oricărei persoane desemnate să efectueze verificări, transmite Ministerul român de Externe. Este vorba despre formularul de localizare a pasagerilor, în format digital sau tipărit, certificatul verde COVID-19, care să ateste efectuarea schemei complete de vaccinare cu cel puţin 2 săptămâni anterior intrării în Italia sau trecerea prin boală, într-un interval de maximum 6 luni anterior intrării şi dovada efectuării unui test PCR cu rezultat negativ, nu mai vechi de 48 de ore, sau a unui test antigen cu rezultat negativ, efectuat cu maximum 24 de ore înainte. 

Persoanele care nu prezintă certificatul verde COVID-19 intră în izolare 5 zile la adresa indicată în formularul de localizare şi trebuie să efectueze un test molecular sau antigen la finalul acestei perioade. Copiii cu vârsta de până la 6 ani nu trebuie să prezinte astfel de documente, dar sunt supuşi măsurii izolării, cu excepţia celor care sunt însoţiţi de părinţi care deţin un certificat COVID. Bucureştiul le recomandă românilor să se informeze temeinic anterior deplasării în Italia, iar celor care se află deja în peninsulă şi au nevoie de asistenţă consulară să o solicite la reprezentanţele diplomatice ale ţării noastre la Roma, Milano, Torino, Trieste, Bologna, Bari şi Catania, ale căror date de contact se găsesc online.


Senatorul Radu Mihail propune un set de modificări legislative prin care este încurajată participarea românilor din străinătate la viaţa politică a României. Propunerile, sintetizate în documentul intitulat "Putere politică pentru Diaspora", vizează drepturi de reprezentare printr-un număr echitabil de parlamentari, votul în diaspora la alegerile parlamentare din ţară, dreptul de a candida indiferent de domiciliu, acces facil la vot prin metode alternative (precum votul anticipat, prin corespondenţă extins, electronic la distanţă şi în secţie, votul prin procură), implicare în viaţa politică şi administrativă prin participarea aleşilor locali din străinătate la Adunările Generale ale Asociaţiilor Comunelor, Oraşelor şi Municipiilor din ţară şi susţinerea partidelor politice de către foşti cetăţeni români care au renunţat la cetăţenie. Membru al Uniunii Salvaţi România, parlamentarul a declarat că a propus astfel de modificări încă din 2016, dar că iniţiativele au fost blocate în comisiile raportoare din Camera Deputaţilor. Radu Mihail a precizat că, în 2022, una din prioriotăţile formaţiunii politice din care face parte este deblocarea acestor proiecte legislative.


Organizaţia "Ateliere Fără Frontiere" s-a clasat pe podium în competiţia "Premiul Societăţii Civile" organizată de Comitetul Economic şi Social European. Întreprinderea din România a ocupat locul al 3-lea în topul asociaţiilor din Uniunea Europeană pentru implicarea în acţiuni climatice şi a fost premiată pentru activitatea atelierului educlick, unde echipamentele IT uzate sunt colectate, recondiţionate şi donate către şcoli din medii vulnerabile. Iniţiativele climatice ale "Ateliere Fără Frontiere" se încadrează în noul Plan de acţiune pentru economia socială lansat de Comisia Europeană. Competiţia "Premiul Societăţii Civile" se află la a 12-a ediţie şi recompensează persoane şi organizaţii non-profit pentru excelenţă în iniţiative sociale.


Angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 378 de locuri de muncă pentru români în străinătate. Cele mai multe se găsesc în Germania - 276, unde sunt căutaţi muncitori în construcţii, lucrători în producţia şi prelucrarea sticlei, operatori maşini şi sisteme în industria de prelucrare a metalelor şi a materialelor plastice, specialişti în restaurarea textilelor şi lucrători în industria alimentară. 78 locuri de muncă sunt disponibile în Norvegia pentru croitori, şoferi, electricieni, mecanici auto, vopsitori şi tinichigii. Slovenia caută 10 manipulanţi de mărfuri, Olanda, 7 tâmplari şi lucrători în serele de flori, iar Polonia, 3 măcelari. Câte 2 de locuri de muncă sunt disponibile în Franţa şi Malta pentru farmacişti, tehnicieni şi supraveghetori. Detalii, precum şi oferta completă se găsesc pe site-ul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, anofm.ro, la secţiunea EURES. Cei interesaţi se pot adresa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă din zona de domiciliu sau de reşedinţă ale căror date de contact le găsesc, de asemenea, pe site-ul anofm.ro.

RadioRomaniaInternational · Jurnal Românesc - 16.12.2021

www.rri.ro
Publicat: 2021-12-16 11:22:00
Vizualizari: 659
TiparesteTipareste