Proteste sociale în România

proteste sociale în românia Mai multe sindicate din România protestează, în aceste zile, nemulțumite de măsurile adoptate de actualul guvern.

Salariaţii din mai multe domenii din Romania s-au arătat nemulţumiţi de prevederile bugetare pentru anul următor, legate de veniturile salariale. Angajaţii CFR au declanşat, luni, un protest spontan, blocând timp de mai multe ore, circulaţia  feroviară. Mii de oameni au rămas blocaţi în trenuri timp de mai multe ore, după ce peste 100 de garnituri s-au oprit în gări. Nemulţumirile ţin de legea privind statutul personalului feroviar adoptat în 2020, care a fost amânată pentru a treia oară şi odată cu ea o serie de majorări salariale şi alte drepturi. 

După negocieri, Ministerul Transporturilor şi sindicatele de la CFR au căzut de acord asupra unei creşteri salariale de aproximativ 10% de la 1 ianuarie. 


Tot luni, reprezentanţii sindicatelor din educaţie au participat la un miting în faţa Guvernului. Principala nemulţumire o reprezintă subfinanţarea sistemului educaţional și ei solicită respectarea majorărilor salariale prevăzute în legislaţie. În unităţile şcolare, până miercuri, este grevă japoneză. În plus, cele trei federaţii sindicale din educaţie derulează în toate unităţile de învăţământ un referendum prin care salariaţii sunt chemaţi să decidă dacă în ianuarie vor face grevă de avertisment sau grevă generală, în cazul în care Guvernul nu va acorda majorările salariale. 


La rândul lor, bugetarii  din sănătate sunt nemulțumiți, Federaţia Sanitas  anunţând declanşarea grevei japoneze la mijlocul acestei săptămâni, pe termen nelimitat, tot din motive salariale. Sindicaliștii  spun că, executivul actual a promis asigurarea resurselor financiare pentru categoriile de salariaţi din Sănătate şi Asistenţă socială, pentru care creşterile salariale aferente anului 2021 au fost blocate de fosta guvernare. Se află în această situaţie aproape 85.000 de angajaţi, în special infirmiere, brancardieri, personal TESA, asistenţi sociali etc. Ei solicită salarii de bază și sporuri pentru toţi angajații din Sănătate la nivelul anului 2022 și atrag atenţia că pandemia este în plină desfăşurare, iar sistemul este din ce în ce mai afectat de lipsa resurselor, funcţionând cu un personal subdimensionat şi epuizat. 


De asemenea, Sindicatul Naţional al Gărzii de Mediu a remis o scrisoare deschisă adresată şefului statului, Klaus Iohannis, în care îi solicită să facă demersurile necesare pentru salarizarea corectă a angajaţilor din domeniu, pentru evitarea intrării acestora în grevă generală. Sindicaliştii arată că infracţionalitatea creşte alarmant, iar mijloacele celor care fac infracţiuni de mediu, în special în zona transportului de deşeuri ilegale, dar nu numai, devin tot mai sofisticate. 


Săptămana trecută și polițiștii au protestat, din nou, în fața Ministerului de Interne, nemulţumiţi de faptul că Guvernul nu intenţionează să aplice din ianuarie majorările salariale prevăzute de legea salarizării. În semn de protest, ei nu mai dau amenzi. Cei care au de câștigat sunt șoferii care încalcă legea, pentru că ei primesc doar avertisment pentru fapte care în mod normal îi lăsau fără sume mari de bani și chiar fără actele mașinii.

RadioRomaniaInternational · Proteste sociale în România 21.12.2021

www.rri.ro
Publicat: 2021-12-21 12:10:00
Vizualizari: 832
TiparesteTipareste