Automobilul în România socialistă

automobilul în românia socialistă Am devenit atât de familiari astăzi cu automobilul încât este aproape imposibil să ne imaginăm o lume fără această mașină.

Am devenit atât de familiari astăzi cu automobilul încât este aproape imposibil să ne imaginăm o lume fără această mașină. Ca orice invenție, automobilul a fost la început prezent în viața celor bogați. Popularitatea sa a făcut ca el să devină accesibil tuturor și să nu mai fie un semn al apartenenței sociale. În România anilor 1945-1989, automobilul a parcurs câteva etape. De la cea restrictivă, când a fost folosit exclusiv de stat și de nomenclatura partidului communist la perioada în care oamenii obișnuiți și l-au dorit. A fost un proces denumit ”de democratizare” a automobilului, începând cu anii 1960, așa cum l-a descris Șerban Cornaciu, vicepreședintele Retromobil Club România. Democratizarea automobilului a fost începută de puținii oameni care și-au permis să-și dorească un asemenea obiect.

 

”Dacă vorbim de democratizare putem să vorbim despre importurile de automobile din Occident. Oamenii aceia au fost niște privilegiați pentru că au fost oameni care au avut curajul să se înscrie pe niște liste și cumva aveau meserii mai liberale, de tip avocat, medic, artist. Ei s-au înscris pe liste pentru a-și comanda un Fiat 850 sau un Renault 16, modele disponibile înainte de începerea producției la Dacia. Existau modele de la Fiat foarte scumpe, de exemplu Fiat 1800. Nu puțini au fost cei înscriși pe lista pentru Fiat 1800 și venea Securitatea la ușă și să-I întrebe de unde aveau banii în anii 1960.”

 

Economia României, asemenea economiilor țărilor din Europa Centrală și de Est, se refăcea greu după război. La urmările războiului se adăuga reorganizarea sa după sistem sovietic centralizat. În plus, nu fusese lăsată să beneficieze de planul Marshall și redresarea era lentă. Abia la sfîrșitul anilor 1960, la Pitești se construia o fabrică de automobile care fabrica două modele Renault, 8 și 12, sub numele Dacia 1100 și Dacia 1300. Aceea era perioada în care se dinamiza comerțul cu automobile prin producția proprie și prin importul de automobile din celalte țări socialiste.

 

Șerban Cornaciu. ”Când a început perioada de producție la Dacia Pitești, te puteai înscrie pe o listă, făceai un împrumut și îți venea mașina într-un orizont de timp acceptabil. Erau câteva opțiuni, din 1974 erau 3 versiuni de echipare la Dacia 1300, nu foarte diferite. Puteai să-ți alegi dintr-o gamă variată de culori, culori vesele până la generația de Dacia 1310 din 1984. Mai existau și importurile de mașini din blocul est-european, cele din blocul capitalist fuseseră total sistate când a început producția la Dacia Pitești. Din 1971-72 nu s-au mai importat modele produse din Occident, acum uităm de Fiat și Renault. Se putea comanda o Lada 1200, un Moskvici, se putea comanda un Trabant. Trabantul venea destul de repede, dar el a început să ajungă, din 1988, după o perioadă de așteptare de 3 ani.”

 

Însă criza de sistem a regimului comunist de la sfârșitul anilor 1970 a dus, inevitabil, și la o criză a automobilului. Șerban Cornaciu: ”În anii 1980, s-au schimbat modelele produse la Dacia Pitești, importurile au devenit din ce în ce mai greoaie. Înscrierile pe listele pentru importuri nu se mai puteau face la magazine. Opțiunile pentru populație au început să se reducă din anii 1981-1982. Dacia începea să aibă probleme de livrare pe piața internă pentru că exporturile erau forțate. În anii 1980 se așteptau 5 ani pentru o mașină și nu se știa când venea. Mașina venea, nu conta culoarea, nici măcar aceasta nu mai era o opțiune. Se foloseau 2-3 culori, un an erau albastre, verzi și albe, anul următor se mai făceau bej, culorile vii dispăruseră.”

 

Restricțiile apăreau una după alta pentru șoferi. În 1978, șeful comunist Nicolae Ceaușescu ordonă ca demnitarii și instituțiile să folosească drept mașini de serviciu numai automobilul de producție românească Dacia. La jumătatea anilor 1980 criza se adâncea, cele mai puternice lovituri fiind raționalizarea benzinei, interdicția de circulație pe timpul iernii și limitarea circulației în zilele de duminică. Astfel, mobilitatea pentru care oamenii plătiseră scump era serios redusă. L-am întrebat pe Șerban Cornaciu cum funcționa piața automobilelor second hand.

 

”Mașinile se vindeau de la unii proprietari la alții, piața de mașini second hand a crescut considerabil ca preț în anii 1980. Prețurile deveniseră din ce în ce mai mari, dar cumva restricțiile de circulație nu au pus o presiune atât de mare pe preț. Cineva își cumpăra o mașină, dar când venea zăpada se dădea decret prezidențial prin care nu mai circula nicio mașină. Circulau numai tovarășii cu numere galbene, cele cu numere scurte, cele speciale de tip corp diplomatic sau transport consular și cele de tip 12 B, numere pentru străinii rezidenți în România. De exemplu, regizorul Sergiu Nicolaescu, pentru a filma filmele din anii 1980, circula cu mașini înregistrate cu numere de tip 12 B pentru a nu fi oprit de miliție ori pentru a circula duminicile.”

 

După 1989 va urma adevărata democratizare a automobilului în România. Schimbarea regimului politic va însemna, logic, și schimbarea radicală a relației dintre automobil și posesor.

RadioRomaniaInternational · ProMemoria - 10.01.2022

www.rri.ro
Publicat: 2022-01-10 19:10:00
Vizualizari: 1346
TiparesteTipareste