Estul Europei, sub umbrela NATO

estul europei, sub umbrela nato Premierul Belgiei a vizitat baza aeriană NATO din sud-estul României unde se află dislocati militari din ţara sa.

300 de militari belgieni fac parte din forţa de răspuns a NATO, activată de Consiliul Nord-Atlantic pe 25 februarie, imediat după războiul declanşat de Rusia împotriva Ucrainei. Ei s-au alăturat, în martie, celor 500 de camarazi francezi, deja prezenţi la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, din sud-estul României. Este locul pe care l-a vizitat, miercuri, prim-ministrul Regatului Belgiei, Alexander De Croo. Mesajul transmis soldaţilor a fost ferm şi fără echivoc: ei sunt acolo pentru a apăra lumea liberă şi valorile ei de o eventuală agresiune venită de la Răsărit.

 

Alexander De Croo: „În această bază, trupele franceze şi belgiene acţionează împreună pentru a descuraja orice agresiune la adresa României şi a celorlalte state din NATO, alături de aliaţii din celelalte ţări. Să fie clar pentru Putin şi clica sa: aliaţii sunt pe poziţii. Un atac asupra unuia dintre noi este un atac asupra tuturor. Pentru mulţi oameni sunt vremuri extrem de incerte, dar în momente ca acestea e bine să știm că ne putem baza pe dumneavoastră. Nu sunteţi doar un simbol al solidarităţii noastre. Prezenţa voastră este un mesaj clar pentru restul lumi că ne vom apăra libertatea, democraţia, iar lumea liberă nu se va preda niciodată”.

 

Trăim vremuri dificile pe care nu am crezut că le vom trăi în secolul 21, a declarat premierul român, Nicolae Ciucă, cel care l-a însoţit pe omologul belgian. Ciucă a vorbit despre necesitatea creării şi consolidării unei posturi de apărare şi descurajare eficientă în flancul estic al NATO, în contextul ameninţării reale din partea Rusiei şi a subliniat că aliaţii trebuie să fie pregătiţi pentru o criză de durată şi pentru situaţia în care această criză se va extinde mai aproape de graniţa NATO. Preşedintele României, Klaus Iohannis, a salutat prezenţa militarilor belgieni în baza aeriană de la Mihail Kogălniceanu, alături de ceilalţi militari din cadrul Alianţei.

 

Klaus Iohannis: „Mulţumesc tuturor aliaţilor noştri pentru prezenţa în România alături de noi. Faptul că ne aflăm împreună în această bază militară reprezintă o dovadă în plus a unităţii, coeziunii şi solidarităţii care există la nivelul NATO. După cum am decis la recentul summit de la Bruxelles, vom accelera transformarea Alianţei pentru a consolida postura de descurajare şi apărare a NATO, în special pe flancul estic şi la Marea Neagră. Acţionăm pentru operaţionalizarea cât mai rapidă a celor patru noi grupuri de luptă, dintre care unul va fi în România”.

 

Detaşamentul belgian şi cel francez din cadrul forţei de răspuns a NATO alcătuiesc, împreună cu contingentul american şi cel olandez, trupele terestre aliate dislocate la momentul actual în baza de la Mihail Kogălniceanu. Acolo se mai află detaşamente din Marea Britanie, Italia si România, care efectuează misiuni de poliţie aeriană întărită sub comandă NATO.

 

RadioRomaniaInternational · Estul Europei, sub umbrela NATO

 

 


www.rri.ro
Publicat: 2022-04-14 10:43:00
Vizualizari: 157
TiparesteTipareste