România - 322 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2

românia - 322 de cazuri noi de persoane infectate cu sars-cov-2 322 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în România, în ultimele 24 de ore, a informat, luni, Ministerul Sănătăţii.

322 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în România, în ultimele 24 de ore, a informat, luni, Ministerul Sănătăţii (MS). Sunt cu 40 mai multe faţă de ziua anterioară, 

S-au efectuat 2.338 de teste RT-PCR (1.252 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 1.086 la cerere) şi 7.865 de teste rapide antigenice, în ultimele 24 de ore.

28 dintre cazurile noi din ultimele 24 de ore sunt la pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima trecere prin boală. În total, până luni, pe teritoriul României, au fost înregistrate 2.903.394 de cazuri de infectare cu noul coronavirus.

Distinct de cazurile noi, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 27 de persoane au fost reconfirmate cu infecţie cu SARS-CoV-2.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 13.057.478 teste RT-PCR şi 9.907.646 teste rapide antigenice, informează MS.



"În intervalul 15 mai 2022 (10,00) - 16 mai 2022 (10,00) nu a fost raportat niciun deces", precizează sursa citată.

Până în prezent, 65.612 persoane diagnosticate cu SARS-CoV-2 au decedat în România.


www.rri.ro
Publicat: 2022-05-16 12:31:00
Vizualizari: 236
TiparesteTipareste