Noi schimbări în învăţământul românesc

noi schimbări în învăţământul românesc Viitorul an şcolar va arăta complet diferit față de anii anteriori.

După modificarea radicală a structurii anului şcolar în învăţământul preuniversitar, elevii și profesorii din România sunt puși în fața unor noi modificări ale sistemului de învățământ. Din anul şcolar 2022 - 2023, care va începe mai devreme față de anii trecuți, pe 5 septembrie, în loc de două semestre vor fi cinci module de învăţare care vor alterna cu cinci vacanțe. Ministrul Sorin Cîmpeanu a anunţat că din această toamnă se va renunţa la mediile semestriale, la obligativitatea susţinerii tezelor şi va fi necesară o singură medie generală la finalul anului şcolar. Astfel, profesorul va avea mult mai multă autonomie în evaluarea elevului pe parcursul întregului an şcolar, iar notele sau calificativele vor evidenţia competenţele elevilor, consideră ministrul. Notele vor fi puse de profesor în funcţie de numărul de ore alocat săptămânal disciplinei. 

Sorin Cîmpeanu explică: Au fost mai multe variante de lucru, s-a agreat ca numărul minim de note pentru o disciplină să fie egal cu n+3, unde n este numărul de ore alocate săptămânal pentru o anumită disciplină. Altfel spus, pentru o disciplină care are două ore pe săptămână, într-un întreg an şcolar vor fi necesare cel puţin cinci note. Mai trebuie menționat că în aceste zile are loc evaluarea standardizată a elevilor din ciclul primar și gimnazial - un proiect pilot digital, o premieră în învățământul românesc. Până pe 10 iunie, elevi din aproximativ 330 de şcoli din toată ţara vor susţine câte două teste, română şi, după caz, matematică sau istorie. 


Pe fondul schimbărilor majore anunțate în învățământul românesc, Consiliul Naţional al Elevilor şi Comunitatea Declic au organizat un protest în faţa Ministerului Educaţiei. Ei au vrut să tragă un semnal de alarmă despre situaţia din şcolile unde elevii primesc mâncare nesănătoasă, fie nu primesc niciun fel de alimente  și au cerut ca toţi elevii să primească o masă caldă. În timpul unei întrevederi cu ministrul, acesta le-a promis un program naţional privind mâncarea sănătoasă în şcoli, finanţat cu un miliard de euro, care ar trebui să înceapă chiar din acest an. În România au existat mai multe astfel de iniţiative legislative. Totuşi, până în prezent, nu s-a reuşit implementarea unui program eficient. Există și un proiect-pilot, care se blochează an de an în birocraţie.Potrivit unui studiu World Vision Romania, unul din zece copii se duce la culcare flămând, iar doi din zece copii din mediul rural din România spun că familia le asigură doar uneori sau nu le asigură niciodată suficientă mâncare. Totodată,mai mult de 1 din 3 adolescenţi lipsesc de la şcoală pentru că trebuie să muncească în gospodărie, iar unul din zece copii nu frecventează nicio instituţie de învăţământ.

RadioRomaniaInternational · Noi schimbări în învăţământul românesc - 31.05.2022

www.rri.ro
Publicat: 2022-05-31 11:33:00
Vizualizari: 132
TiparesteTipareste