UE interzice total importurile de ţiţei şi de produse petroliere importate pe mare din Rusia

ue interzice total importurile de ţiţei şi de produse petroliere importate pe mare din rusia Cel de-al şaselea pachet de sancţiuni aplicate Rusiei de către Uniunea Europeană, ca răspuns la atacul brutal și neprovocat asupra Ucrainei, prevede o interdicție totală a importurilor de țiței și de produse petroliere transportate pe mare din Rusia.

Interdicția intră în vigoare după trecerea unor perioade de tranziție menite să permită sectorului și piețelor mondiale să se adapteze și face obiectul unei derogări temporare pentru țițeiul transportat prin conducte, astfel încât să se asigure o eliminare graduală ordonată a importurilor de petrol din Rusia. Aceste măsuri vor permite UE și partenerilor săi să identifice surse alternative de aprovizionare și să reducă la minimum impactul asupra prețurilor petrolului la nivel mondial. 


În ceea ce privește restricțiile la export, pachetul include restricții privind substanțele chimice care ar putea fi utilizate la fabricarea de arme chimice. UE a inclus pe lista ruşilor sancţionaţi ofițeri de rang înalt din armată, alte persoane care au comis crime de război în Bucea și care sunt responsabile de asediul orașului Mariupol, personalități politice și figuri proeminente ale propagandei și ale vieții economice, precum și persoane care au legături strânse cu Kremlinul. 


De asemenea, alte trei bănci din Rusia, printre care cea mai mare - Sberbank, și încă una din Belarus au fost excluse din sistemul SWIFT. Întrucât aceste bănci sunt esențiale pentru sistemul financiar rus și pentru capacitatea lui Putin de a continua războiul, măsurile restrictive vor accentua izolarea sectorului financiar rus de restul sistemului mondial. 


Activitățile de radiodifuziune ale altor trei canale de televiziune ale statului rus au fost suspendate. Oficialii europeni au arătat că acestea se numără printre cele mai importante instrumente de dezinformare pro-Kremlin care vizează publicul din Ucraina și din UE și diseminează propagandă în sprijinul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei. 


Cel de-al şaselea pachet European de măsuri care sancţionează Rusia include noi restricții la export. Lista produselor de tehnologii avansate care fac obiectul unei interdicții de export către Rusia a fost extinsă pentru a include și alte substanțe chimice care ar putea fi utilizate în procesul de fabricare a armelor chimice, care sunt deja supuse controlului încă din 2013 pentru alte destinații, cum ar fi Siria. 

RadioRomaniaInternational · Europa la zi 10.06.2022

www.rri.ro
Publicat: 2022-06-10 08:51:00
Vizualizari: 483
TiparesteTipareste