Jurnal românesc - 05.08.2022

jurnal românesc - 05.08.2022 Românii din diaspora care doresc să revină în ţară şi să investească într-o afacere pot obţine finanţare nerambursabilă de până la 200.000 lei prin intermediul programului Start-Up Nation

Românii din diaspora care doresc să revină în ţară şi să investească într-o afacere pot obţine finanţare nerambursabilă de până la 200.000 lei prin intermediul programului Start-Up Nation, aflat la cea de-a treia ediţie, precizează Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului.

Suma maximă, în valoare de 200.000 lei, poate fi obţinută dacă se vor crea prin proiect cel puţin două locuri de muncă full time. Aplicanţii care îşi asumă, în schimb, crearea unui singur loc de muncă, vor putea primi maximum 100.000 lei. Suplimentar, firma beneficiară trebuie să vină cu o cofinanţare în procent de cel puţin 5% din valoarea eligibilă a proiectului.

Pentru a accesa programul, în plus faţă de condiţiile standard impuse de procedură, românii din diaspora trebuie să facă dovada domiciului sau rezidenţei în străinătate în ultimele 12 luni până la momentul înscrierii, printr-un permis de şedere/dovadă de stabilire, viză de rezidenţă/de lungă şedere sau certificate de rezidenţă.

Înscrierile se fac exclusiv online, pe platforma granturi.imm.gov.ro, până la 01 septembrie a.c. Persoanele interesate au la dispoziţie şi un manual, care cuprinde paşii necesari pentru aplicarea în cadrul programului.

Bugetul total pentru Pilonul II Start-up Nation Diaspora este de 20.031.000 lei. Obiectivul Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului, instituţie care gestionează şi implementează programul, este de a finanţa 1.000 de beneficiari. Cei care doresc mai multe informaţii, pot suna la numărul de call-center: 021 90 59.


România va fi reprezentată de 11 sportivi la Campionatul European de nataţie pentru seniori, competiţie care se va desfăşura în perioada 11-21 august, la Roma. David Popovici, dublu campion mondial, este unul dintre favoriți la competiția din capitala Italiei si va concura în patru probe. La Campionatul European de nataţie pentru seniori vor participa 1.500 de sportivi din 50 de ţări. Ei se vor întrece pentru 231 de medalii pe care organizatorii le vor pune la bătaie în cele 11 zile de concurs la înot, sărituri în apă, înot sincron, înot în ape deschise şi high diving.


Premierul Nicolae Ciucă a susţinut, într-un interviu acordat publicaţiei Bloomberg, că România ar putea deveni, începând din acest an, membră a spaţiului Schengen, după mai bine de un deceniu de aşteptare. Potrivit primului-ministru, aderarea ţării la Schengen devine un obiectiv realizabil atât de repede în contextul ajutorului oferit de România de la izbucnirea războiului din Ucraina şi având în vedere implicarea statului la nivel internaţional. Politologul Cristian Pîrvulescu susţine că sunt şanse mari ca România să acceadă anul acesta la spaţiul Schengen, însă subliniaza că nu are convingerea că va fi vorba de o integrare totală, pe cai rutiere şi feroviare, dar cu siguranţă pe cale aeriana.



Preşedintele Institutului Naţional de Statistică, Tudorel Andrei a anunţat primele cifre ale recensământului realizat în acest an în România."Cifra pe care noi o vom avea va fi în apropiere de 19 milioane. Sunt puţin pesimist pe partea de evoluţie demografică. Dacă pe economie se poate corecta, din păcate în demografie nu se întâmplă aşa", a declarat Andrei. Despre românii din străinătate, Tudorel Andrei spune că "în afara ţării, cei care locuiesc de mai mult de 12 luni sunt consideraţi emigranţi. Conform datelor de la ONU, după cetăţenie sunt in jur de 4 milioane de romani in strainatate. După un studiu făcut pentru Guvernul României in 2018, in afara tarii locuiesc aproximativ 3,4 - 3,6 milioane de romani, în funcţie de cetăţenie si loc de naştere. După cifrele noastre şi Eurostat, in strainatate sunt în jur tot de 3,5 - 3,6 milioane de cetateni romani", a mai declarat preşedintele Institutului Naţional de Statistică.


RadioRomaniaInternational · Jurnal românesc - 05.08.2022

www.rri.ro
Publicat: 2022-08-05 12:30:00
Vizualizari: 680
TiparesteTipareste