Schimbare la vârf la Comitetul European al Regiunilor

schimbare la vârf la comitetul european al regiunilor La sfârşitul lunii iunie, Vasco Alves Cordeiro a fost ales președinte al Comitetului European al Regiunilor, având un mandat de doi ani și jumătate.

Comitetul European al Regiunilor (CoR), reuneşte autoritățile locale și regionale, reprezentate în UE şi constituie coloana vertebrală a democrației europene, dovedindu-se forța motrice a comunităților locale. În timpul pandemiei acestea s-au evidenţiat, luând măsuri pentru a răspunde situației de urgență și deschizând calea către redresarea UE.

La sfârşitul lunii iunie, Vasco Alves Cordeiro a fost ales președinte al Comitetului European al Regiunilor, având un mandat de doi ani și jumătate. Pe perioada mandatului, Vasco Alves Cordeiro a spus că se va concentra pe consolidarea democrației, apărarea politicii de coeziune, atingerea obiectivelor Pactului Verde al UE și sporirea sprijinului regional pentru Ucraina, deviza cu care pleacă la drum fiind: "Pentru o Europă care este făcută de toată lumea. Pentru fiecare, oraș, municipiu, județ și regiune!". 

Noul președinte al CoR este membru al Parlamanetului Regional al insulelor Azore din Portugalia, fiind membru al CoR din 2013, iar în perioada februarie 2020 - iunie 2022 a ocupat funcția de prim-vicepreședinte.

Seamus Boland, preşedintele Grupului Diversitate Europa, a salutat intenţiile preşedintelui CoR, afirmând: 

"Comitetul regiunilor îmi este foarte drag, pentru că vin din Irlanda, un teritoriu nu chiar atât de la vest, precum insulele Azore, dar totuşi pe aproape, ceea ce ne face să împărtăşim o serie de valori comune ţărilor ce se află pe această latură extremă a Europei. Apreciez obiectivele, în mod special, aşa cum le-aţi prezentat. În mod esenţial, ceea ce doriţi să faceţi este să aduceţi Europa mai aproape de cetăţeni, mai aproape de oamenii ei. Şi cred că Comitetul regiunilor, în întreaga Europă, trebuie să se asigure că sunt implicaţi şi sunt parte din procesul decizional. Regiunile pot contribui în mod esenţial, în special în domeniul noilor tehnologii, prin care munca poate ajunge în regiunile centrale, din oricare din părţile continentului. Cred că acesta a fost unul dintre rezultatele pozitive ale tristei situaţii pandemice: faptul că am descoperit noi moduri de a lucra."


De asemenea, Vasco Alves Cordeiro a asigurat că CoR va continua să sprijine Ucraina și să consolideze perspectiva europeană a țării și a precizat că: "orașele și regiunile Europei sunt în fruntea sprijinului pentru procesul de integrare a Ucrainei în marea familie europeană. Vrem să sprijinim partenerii noștri ucraineni acum și în viitor pentru reconstrucție. Acesta este motivul pentru care lansăm Alianța pentru Ucraina în această ședință plenară ".


RadioRomaniaInternational · Alo Bruxelles 12.08.2022

www.rri.ro
Publicat: 2022-08-12 09:00:00
Vizualizari: 238
TiparesteTipareste