UE începe negocierile de aderare cu Albania și cu Macedonia de Nord

ue începe negocierile de aderare cu albania și cu macedonia de nord Cele 27 de ţări membre ale Uniunii Europene şi-au dat acordul cu privire la deschiderea negocierilor pentru integrarea Albaniei şi Macedoniei de Nord, după semnarea unui protocol între Skopie şi Sofia prin care s-au înlăturat ultimele probleme.

Albania și Macedonia de Nord au primit undă verde pentru a începe negocierile de aderare cu Uniunea Europeană. Macedonia de Nord este candidată începând din 2005, iar Albania din2014. Timp  de mai mulți ani, Macedonia de Nord nu a putut începe negocierile din cauza opoziției Greciei șia fost nevoită, în 2018, să își modifice numele pentru a depăși veto-ul din partea Atenei, care a îngreunat progresele în vederea aderării la UE și NATO. În 2020, Alianța a primit această țară din Balcanii de Vest cu brațele deschise, Macedonia de Nord devenind al 30-lea membru al familiei NATO. În ceea ce privește UE, următorul obstacol a fost veto-ul Bulgariei din 2020, din cauza unei probleme între Sofia și Skopje  pe fondul unor dispute istorice şi lingvistice. Demararea negocierilor de aderare a fost posibilă prin semnarea de către Bulgaria şi Macedonia de Nord a unui protocol bilateral, iniţiat de Franţa, care a deţinut preşedinţia rotativă a UE în prima jumătate a anului. Poziţia Sofiei a împiedicat, de asemenea, lansarea negocierilor cu Albania, a cărei candidatura este legată de cea a Macedoniei de Nord. 


Comisarul pentru vecinătate și extindere, Olivér Várhelyi, a vorbit despre importanța aderării:

 "Mesajul nostru de astăzi către cetățenii Macedoniei de Nord este foarte clar. Vă vrem în UE. Nu există nicio îndoială că astăzi trimitem un mesaj foarte puternic întregii regiuni și chiar și dincolo de aceasta. Din partea Comisiei, vom continua să facem tot ce ne stă în putință pentru a accelera ritmul negocierilor și procesului de aderare pentru Macedonia de Nord. Sunt foarte încrezător că va exista un impact pozitiv imediat asupra societății, economiei și acest lucru va aduce beneficii imediate cetățenilor din țară. Pe de altă parte, sunt convins că Albania este hotărâtă să adere la Uniunea Europeană și să muncească din greu pentru aceasta, așa cum a făcut deja și așa cum a făcut și după decizia din 2020 de a crea oportunitatea de a deschide negocierile de aderare."


Ritmul negocierilor depinde de viteza reformelor și alinierii la legislația UE din fiecare țară, iar durata acestora poatevaria. Comisia Europeană evidențiază progresul țărilor candidate în rapoarteanuale. În evaluarea de anul trecut vizând Macedonia de Nord și Albania, executivul UE a menționat că ambele țări sunt "moderat pregătite" și au înregistrat uneleprogrese. Negocierile de aderare pot dura mai mulţi ani şi statele membre UE încă pot bloca acest proces. Muntenegrul a început negocierile în 2012, Serbia în 2014, în timp ce Turcia a primit statutul de candidat oficial la aderare in 1999, dar negocierile sunt practic îngheţate. Recent, Uniunea Europeană a acordat statutul de candidat oficial la aderare Republicii Moldova şi Ucrainei. Cele mai rapide negocieri au fost cele pentru aderarea Austriei, Finlandei și Suediei - ceva mai puțin de doi ani, în timp ce Croația a avut nevoie de aproape opt ani de la începutul negocierilor pentru a deveni membru cu drepturi depline alblocului. Importanța strategică a Balcanilor de Vest pentru UE a crescut după invadarea Ucrainei de către Rusia, la 24 februarie, existând temeri privind influența Moscovei în regiune.


RadioRomaniaInternational · Alo Bruxelles 22.08.2022

www.rri.ro
Publicat: 2022-08-22 08:17:00
Vizualizari: 277
TiparesteTipareste