Festivalul Național de Improvizație

festivalul național de improvizație Între 15 și 18 septembrie se desfășoară la București ediția a X-a a Festivalului Național de Improvizație.

Între 15 și 18 septembrie se desfășoară la București ediția a X-a a Festivalului Național de Improvizație. Festivalul se deschide cu ImproJam, un spectacol despre emoție, frică, curaj și explorare, care reunește toate felurile de improvizație. Scena este deschisă pentru oricine dorește să încerce improvizația și publicul este invitat să profite de ocazia de a juca alături de improvizatori cu experiență. "Dacă vrei, scena e a ta!" - e mesajul organizatorilor la această ediție. Adina Maria Sandu a lucrat în organizarea de programe educaționale iar improvizația, spune ea, a ajutat-o să își depășească limitele. A decis să se alăture echipei IMPRO Fest din 2018, iar din 2019 a preluat rolul de director artistic. 


Adina Maria Sandu: "Am descoperit improvizația în 2014, în acel moment eram membră a unei organizații nonguvernamentale în cadrul căreia organizam programe educaționale pentru elevi. Pentru a reuși să dezvoltăm interacțiunea cu elevii ne-am gândit că ar fi o idee bună să introducem și partea asta de arte în cadrul programelor noastre și așa am cunoscut echipa Improvisneyland, din care face parte Monica Anastase, fondatoarea Festivalului Internațional IMPRO. Monicăi Anastase îi datorez si faptul că am început și eu cursuri de improvizație și am descoperit cât este de valoroasă experiența asta și cât de mult te ajută în viața de zi cu zi. Cei din echipa Improvisneyland au fost printre primii care au organizat cursuri de gen, punând bazele unei Academii de Improvizație unde te puteai înscrie. Acolo, după fiecare modul, jucai într-un spectacol în care puteai arăta publicului ce competențe ai mai descoperit. Îmi amintesc că aceste cursuri au fost înființate în 2014 și au fost de mare ajutor. Această Academie încă funcționează dar de atunci au apărut si alte școli de improvizație și cumva fenomenul a crescut atât datorită festivalului, dar și improvizatorilor care au depus efort și au descoperit valoarea acestei arte, un fenomen în creștere, consider eu."


La această ediție a Festivalului Național de Improvizație, șase traineri și peste 40 de improvizatori experimentați și debutanți s-au implicat în realizarea a șase spectacole, produse de festival, în urma unor sesiuni de audiții. 


Adina Maria Sandu, directoarea artistică a Festivalului Național de Improvizație:

"Cei șase regizori implicați în această ediție au fost aleși în funcție de rezultatele pe care le-au avut în toti acești ani, mă refer la spectacolele de improvizație pe care le-au creat dar și la antrenarea improvizatorilor. Sperăm că i-am ales pe cei mai buni și implicați oameni din comunitate. Fiecare dintre ei a venit cu o idee de spectacol, un spectacol pe care îl regizează chiar pe durata festivalului și care va avea premiera în cadrul evenimentului. Am organizat împreună cu ei castingurile, pentru a-i alege cei mai potriviți actori improvizatori pentru fiecare tip de spectacol. Și chiar a fost nevoie de aceste castinguri, pentru că avem o varietate de spectacole, musical, comedie romantică, spectacol în stil David Mamet, spectacole de mișcare sau de poezie. Cum spuneam, avem spectacole foarte variate și ne încântă faptul că fiecare improvizator a putut să-și găsească locul într-un tip de spectacol, să-și găsească locul acolo unde se pricepe cel mai bine."          


Pentru că publicul are un rol important într-un spectacol de improvizație, am rugat-o pe Adina Maria Sandu să ne vorbească despre relația dintre spectatori și artiștii de pe scenă. 

"Publicul este unul dintre motoarele principale ale festivalului. In general, în orice spectacol de improvizație, pe lângă faptul că vine cu multă energie și deschidere, publicul are șansa să contribuie, să aducă sugestii care le sunt folositoare actorilor. Sunt și sugestii pe care actorii le pot obține de la cei din public chiar înainte de a începe spectacolul, cum se întâmplă în spectacolul de debut al Doinei Antohi, Tocănița de idei. În cazul acestui spectacol, actorii ies pe scenă și, înainte de reprezentație, au o discuție cu publicul și apoi includ în spectacolul lor sugestiile pe care le primesc. Și ne bucură foarte mult faptul că oameni din public se alătură comunității de improvizatori. Avem în cadrul festivalului și ateliere dedicate celor care n-au deloc experiență în improvizație, dar care își doresc să învețe ce înseamnă să improvizezi. Anul acesta toate atelierele anunțate îl au ca trainer pe improvizatorul și trainerul american Joe Bill, și se adresează atât improvizatorilor cu experiență, dar și publicului începător."                                                                                                               

"You've got Improv" este titlul spectacolului care încheie festivalul, regizat de Vlad Pasencu. Într-o comedie romantică muzicală despre prime întâlniri romantice, improvizatorii Adriana Bordeanu, Alex Cătănoiu, Mihaela Georgescu, Oana Laura Gabriela, Tibi Spătăreanu și Răzvan Teodorescu ne reamintesc că dragostea e simplă, însă oamenii sunt deseori cei complicaţi.



RadioRomaniaInternational · Club cultura - 09.09.2022

www.rri.ro
Publicat: 2022-09-10 16:56:00
Vizualizari: 1013
TiparesteTipareste