Pâine mai scumpă și inflație-record în UE

pâine mai scumpă și inflație-record în ue Pâinea s-a scumpit cu peste 25% într-un an în România, însă mai multe state membre au înregistrat creșteri și mai mai ale prețurilor.

 

Prețul pâinii în România a fost cu 25,2% mai mare în luna august 2022 față de aceeași lună a anului trecut, arată datele publicate de Eurostat. Diferența de preț din țara noastră este a zecea din Uniunea Europeană, cu Ungaria în fruntea listei, unde prețul pâinii a crescut cu 66% în perioada menționată. În spatele Ungariei se află Lituania care a înregistrat o creștere de 33% , urmată de Estonia şi Slovacia, ambele cu scumpiri de 32%. La capătul clasamentului se situează Franța, unde pâinea s-a scumpit cu doar 8%, alături de Luxemburg și Regatul Țărilor de Jos, ambele cu 10%.

 

În medie, cetățenii din cele 27 de state membre au plătit în luna august pentru o pâine cu 18% mai mult față de luna august a anului 2021, o creștere “uriașă”, notează Eurostat care subliniază că diferența de preț între august 2020-august 2021 a fost de numai 3 puncte procentuale.

 

Scumpirile înregistrate pentru pâine, la fel ca cele pentru alte alimente de bază au drept cauzăm invazia rusă în Ucraina, care a perturbat semnificativ piețele globale în condițiile în care Rusia şi Ucraina sunt mari exportatori de cereale, şi îngrășăminte, mai arată Eurostat.


Creșterea prețului la pâine în statele UE / Sursa: Eurostat

inflatie-pret-paine-2022-eurostat.jpg

 

Rată anuală a inflației depășește 10% în UE27

 

De altfel, inflația a atins un nou record în luna august când a urcat la 10,1% în Uniunea Europeană, respectiv la 9,1% în zona euro. Diferențele sunt destul de mari între cele 27 de state membre, cu 12 țări care au înregistrat scăderi față de luna iulie.

În România, inflația a continuată să crească la o rată anuală de 13,3% în august, față de 13% în luna iunie. În luna august a anului trecut, rata anuală a inflaţiei în România era de numai 4%.

 

În fața țării noastre se situează nouă state UE care au înregistrat rate anuale ale inflației mai ridicate. Prima este Estonia cu o inflație de 25,2%, urmată de Letonia (21,4%), Lituania (21,1%), Ungaria (18,6%), Cehia (17,1%), Bulgaria (15%), Polonia (14,8%), Ţările de Jos (13,7%) și Slovacia (13,4%). Cele mai reduse cote ale inflației s-au înregistrat în Franţa (6,6%), Malta (7%) şi Finlanda (7,9%).


Rata anuală a inflației în statele UE / Sursa: Eurostat

inflatie-ue-aug-2022-eurostat.jpg

 

Recesiunea bate la ușă în Uniunea Europeană

 

Potrivit Eurostat, cel mai semnificativ impact asupra creșterii anuale a prețurilor în zona euro este cauzat de energie, care s-a scumpit cu 3,95 puncte procentuale. Alte creșteri care au provocat rata-record din luna august sunt cele înregistrate la alimente, alcool şi tutun, care s-au scumpit cu 2,25%. Prețurile pentru servicii sau mărit cu 1,62%, iar cele pentru bunurile industriale neenergetice au înregistrat un avans de 1,33%.

 

În aceste condiții, riscul unei recesiuni în zona euro a atins cel mai ridicat nivel de după luna iulie 2020, atrag atenția economiștii, pe fondul înmulțirii îngrijorărilor că o criză energetică în sezonul rece va conduce la o reducere a activității economice.

 

 


www.rri.ro
Publicat: 2022-09-23 23:19:00
Vizualizari: 587
TiparesteTipareste