Avocatul Istrate Micescu

Un jurist cu notorietate al României interbelice a fost Istrate Micescu, profesor universitar și politician. Născut în 1881 în orașul Ploiești, la 60 kilometri nord de București, Micescu era descendentul unei familii boierești din județul Argeș, atestată încă din secolul al 16-lea. A urmat cursuri de drept la Paris și tot acolo și-a susținut doctoratul în științe juridice în 1906. A fost avocat în barourile din județele Argeș și Ilfov, în paralel fiind profesor de drept civil și filosofia dreptului la Universitatea din București. Prin prestația sa de la catedră a impresionat generații după generații de studenți, fiind adesea idolatrizat. Micescu era celebru, de asemenea, și datorită proceselor în care pleda.

Centrul de Istorie Orală din Radiodifuziunea Română l-a intervievat în anul 2000 pe deținutul politic Aurel Obreja. El povestea despre faima lui Micescu așa cum a aflat-o de la un coleg de detenție în anii 1950. Era o faimă bazată pe mult cinism, una dintre caracteristicile avocaților, așa cum îi percepe adesea publicul. 

"Am stat în temniță cu secretarul lui Micescu, cu Horia Cosmovici, un tip extraordinar de deştept, care ne povestea cum câştiga Istrate Micescu procesele. Ne-a povestit un proces în Anglia cu un lord care îşi omorâse soţia. Lordul s-a interesat ce avocat mare exista și a aflat că era în România unul, Istrate Micescu. L-a angajat, i s-a spus lui Micescu despre ce era vorba: își omorâse soţia, n-o mai putuse suporta. Îi dăduse în cap cu ceva şi murise. Şi se duce Micescu la proces. Şi lume, juraţi... "Domnule preşedinte, onorat tribunal, domnule judecător ş.a.m.d." începe Micescu și se opreşte. "Hai, domnule, începeţi" îi spune judecătorul. "Domnule preşedinte, onorat tribunal, domnule judecător..." Și Micescu iar se opreşte. "Hai, domnule, începe odată". "Domnule preşedinte, onorat tribunal, onorată adunare..." și iar se opreşte. "Hai, domnule, începe odată!" își pierde răbdarea judecătorul. "Păi vedeţi, domnule preşedinte, dvs. nu aveţi răbdare 10 minute până să încep eu apărarea, dar bietul om care a suportat-o pe nevastă-sa 20 de ani!" Şi, la sfârșit, lordul a fost achitat."

Faima profesională l-a făcut să intre în politică. Micescu a făcut politică liberală fiind ales deputat în 1920, 1927 și 1931. Admirator al regelui Carol al II-lea, se apropie de acesta începând cu anul 1930. Spre sfârșitul acelor ani își exprimă și mai pronunțat opiniile antisemite și rasiste și face parte din guvernul de orientare fascistă Goga-Cuza din decembrie 1937 pînă în februarie 1938 în care este ministru de externe. Este părintele Constituției din 1938, o constituție care consolida regimul autoritar al regelui Carol al II-lea. Micescu devine membru al Consiliului Superior Național al Frontului Renașterii Naționale, partidul unic de după 1938, senator în noul Parlament și ministru al justiției în guvernul Gheorghe Tătărescu dintre noiembrie 1939 și mai 1940. Printre faptele sale reprobabile se numără prezidarea, în 1937, a ședinței Baroului București când s-a decis excluderea avocaților evrei.

Dar istoria avea să-i schimbe curând destinul lui Micescu. După 1945, odată cu intrarea sovieticilor în România, este denunțat ca susținător al regimului fascist. Este exclus din barou, arestat în 1948 și condamnat la 20 de ani de închisoare. Pe 22 mai 1951 moare în penitenciarul Aiud, la moartea sa fiind de față și Nicolae Enescu, student la drept, deținut politic. 

"Se deschide uşa salonului şi apare Iordache, ofiţerul politic, o bestie cumplită. A trecut pe la priciurile noastre şi auzim: "Ce faceţi voi, măi, băieţi?" Știţi ce a însemnat pentru noi asta? O bestie aşa cumplită, care numai în bocanci şi în pumni ne ţinea pe unde ne întâlnea, fără motiv, să aibă limbajul ăsta? Şi noi ne uitam unul la altul, naivi cum eram credeam că s-a schimbat ceva. Şi unul dintre noi, doctorul Uţă, îi răspunde lui Iordache: "Ce să facem, domnule comandant? Cu necazurile noastre, cu bolile noastre." "Care dintre voi este mai bolnav?" întreabă Iordache. Şi atunci doctorul Uţă zice: "Domnul profesor Micescu." "Duceţi-mă acolo!" Şi l-am dus la capătul patului lui Istrate Micescu care era muribund. "Păi, ce are, măi? Nu s-ar putea să se salveze?" întreabă Iordache. Când am văzut noi atâta bunăvoinţă - că de obicei nu ni se administra nici o aspirină - ne uitam unii spre alţii. Răspunde doctorul Uţă: "Da, domnule comandant, dacă dvs. i-aţi aproba o reţetă." "Da, mă, aprob." Şi a rupt din bloc notes o hârtie. "Scrie, mă!" îi zice Iordache doctorului. I-a dat pixul şi a început doctorul să scrie. Şi îi înmânează doctorul reţeta. Noi, naivi, credeam că s-a întâmplat ceva în purtarea bestiei. "Bine, mă!" zice Iordache. Și ia rețeta şi o aruncă pe pieptul lui Istrate Micescu: "Eu ştiu ce ți-ar trebui ţie, mă, banditule! Patru scânduri, şi o să ţi le dăm noi." Așa a murit Istrate Micescu"

Notorietatea lui Istrate Micescu a fost una a individului care prin calități personale a dovedit că își practica profesia cu rigoare. Însă personalitatea nu s-a ridicat la înălțimea competențelor profesionale.

Publicat: 2022-10-10 16:44:00
Vizualizari: 411 Tipareste