Schengen, duş rece din Olanda

schengen, duş rece din olanda Parlamentul Ţărilor de Jos cere executivului de la Haga să nu se grăbească în privinţa aderării României şi Bulgariei la Schengen.

În prezent, sunt cinci ţări membre ale Uniunii Europene care nu fac parte din spaţiul Schengen. Bulgariei, Croaţiei, Ciprului şi Irlandei li se adaugă România. La 15 ani de la aderarea la Uniune şi la 11 de la preconizata intrare în spaţiul de liberă circulaţie, România aştepta, în decembrie, viza pentru Schengen. Optimismul era în creştere, mai ales că state precum Germania şi Franţa trecuseră peste rezervele iniţiale şi-şi afirmaseră susţinerea pentru acest demers. Este nevoie, însă, de unanimitate, iar şansele ca aceasta să fie întrunită au scăzut după votul de joi din Parlamentul Ţărilor de Jos. Legislativul de la Haga a adoptat o rezoluţie în care cere Guvernului să fie precaut în ceea ce priveşte aderarea României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen. Documentul solicită executivului condus de Mark Rutte să nu facă nici un pas ireversibil în privinţa extinderii, până când nu efectuează investigaţii suplimentare în ceea ce priveşte supravegherea frontierelor de către cele două ţări. Anterior votului, premierul Rutte, reafirmase, în Parlament, că nu există obiecţii de principiu privind aderarea României şi a Bulgariei la Spaţiul Schengen, dar că ar fi necesară o actualizare a monitorizării din cadrul MCV, Mecanismul de Cooperare şi Verificare pe justiţie al Uniunii Europene, şi de o lărgire a misiunii de evaluare pe Schengen. Cele două ţări se pot alătura spaţiului de liberă circulaţie atunci când vor fi pregătite, a spus Rutte.

În linii mari, acesta a fost mesajul transmis de el şi în timpul recentei vizite în România, pe care jurnaliştii, şi nu doar ei, o vedeau ca una izbăvitoare, care să pună capăt opoziţiei îndelungate a Ţărilor de Jos faţă de acceptarea României. Nu a fost aşa, şi nici măcar recentul vot din Parlamentul European, favorabil cu o majoritate largă intrării României şi Bulgariei în Schengen, nu a fost de natură să înlature reticenţele autorităţilor de la Haga. O parte dintre eurodeputaţii olandezi s-au abţinut sau au votat împotrivă, dar numărul lor a fost mai mic decât al celor care s-au pronunţat pentru. În Parlamentul naţional lucrurile sunt, însă, mai complicate, iar dependenţa fragilului cabinet condus de Rutte de partide eurosceptice, anti-migranţi, îl obligă pe acesta la prudenţă. 

Bucureştul afirmă că din punct de vedere tehnic este de mult îndrituit să intre în Schengen. Mai mult, modul cum a gestionat criza refugiaţilor ucraineni goniţi de invazia rusească ar fi dovedit că România se comportă ca un membru de facto al spaţiului de liberă circulaţie. Premierul Nicolae Ciucă consideră că şi la capitolul stat de drept şi justiţie, guvernul şi coaliţia care îl susţine şi-au făcut temele, în directă coordonare cu Comisia Europeană, în primul rând prin adoptarea legilor Justiţiei. Iar pe partea de crimă organizată, instituţiile abilitate ale statului sunt bine consolidate şi îşi fac treaba, mai spune prim-ministrul. Toată lumea recunoaşte că singurul obstacol care mai trebuie depăşit în calea spre Schengen este politic. Iar pentru asta e nevoie de credibilitate, efort diplomatic şi putere de convingere. Nu e totul pierdut, dar timpul rămas e scurt. 

RadioRomaniaInternational · Schengen, duş rece din Olanda - 21.10.2022

www.rri.ro
Publicat: 2022-10-21 11:44:00
Vizualizari: 627
TiparesteTipareste