Cupa de la Montpellier

cupa de la montpellier Vasile Alecsandri (1821-1890) a fost una dintre personalitățile marcante ale culturii române în secolul al XIX-lea - poet, dramaturg, creatorul teatrului românesc și al literaturii dramatice în România, folclorist, om politic, ministru, diplomat

Vasile Alecsandri (1821-1890) a fost una dintre personalitățile marcante ale culturii române în secolul al XIX-lea - poet, dramaturg, creatorul teatrului românesc și al literaturii dramatice în România, folclorist, om politic, ministru, diplomat și membru fondator al Academiei Române. Cu ocazia "Zilei Culturii Naționale", sărbătorită pe 15 ianuarie, zi care marchează nașterea poetului național Mihai Eminescu (1850-1889), la Muzeul de Istorie a României (MNIR) a fost deschisă microexpoziția "Cupa de la Montpellier - Primul premiu internațional al literaturii române". Despre acest eveniment am stat de vorbă cu muzeograful Nicoleta Konig:

"Această cupă a fost primită de Vasile Alecsandri la un concurs de poezie organizat în 1878. Acest concurs a fost organizat de Societatea pentru Studiul Limbilor Romane, care a hotărât, în 1875, să organizeze un concurs cu tema "Cântecul latinului" la care să participe reprezentanți ai tuturor limbilor și dialectelor de origine latină. Vasile Alecsandri a aflat despre acest concurs din presă și a trimis o poezie la Montpellier, nu neapărat din dorința de a câștiga, precum îi mărturisea prietenului său Iacob Negruzzi, ci mai ales din dorința de a trimite un specimen al limbii române care să arate înrudirea limbii noastre cu celelalte limbi de origine latină. Concursul literar a avut loc în cadrul a ceea ce s-a numit "Fêtes Latines", niște festivități care au avut loc în mai 1878. 

Concursul propriu-zis s-a desfășurat la data de 24 mai, în prezența a numeroase delegații din toată lumea vorbitoare de limbi latine și a numeroși participanți. Juriul, format din personalități marcante precum Frédéric Mistral, un cunoscut poet francez, omul de litere spaniol Albert de Quintana, de asemenea Charles de Tourtoulon, scriitor şi istoric francez, a hotărât în unanimitate acordarea premiului cel mare lui Vasile Alecsandri pentru poezia sa "Cântecul gintei latine". Vasile Alecsandri nu a putut participa la eveniment din motive de sănătate, așa că premiul a fost luat de către Frédéric Mistral în numele său, cu care, de altfel, va și lega ulterior o strânsă prietenie. Vasile Alecsandri a fost informat că a luat acest premiu dintr-o scrisoare trimisă de Albert de Quintana și, dacă îmi dați voie să citez, scria: "Norocul a fost ca toate poeziile prezentate la concursul de la Montpellier să fie mai slabe decât a mea și astfel am ieșit învingător. Cu atât mai bine pentru țară. Nu puțin m-am bucurat de acest triumf, mai cu seamă că el a contribuit la a redeștepta simpatiile confraților noștri latini pentru țara noastră"."


Nicoleta Konig ne-a dat mai multe informații despre cum a fost primită poezia lui Vasile Alecsandri în presa vremii, națională și internațională, și despre obiectul în sine al "Cupei de la Montpellier":

"Poezia a fost tradusă în scurt timp în mai multe limbi, în italiană, în provensală, în spaniolă și ebraică, și a fost publicată în presa internațională, în ziare precum "Risorgimento", în Italia, în Spania, la "Rasa Latina" și, desigur, în România, în ziare precum "Presa", "Viitorul", "Războiul" și, de asemenea, în "Convorbiri literare". Această cupă a venit în România, însă un pic mai târziu, și a rămas în posesia familiei Alecsandri până în 1932, când fiica poetului a decis să o doneze Academiei Române, dat fiind că tatăl său fusese și unul din membrii fondatori ai Academiei Române și astfel a ajuns în posesia statului român. Cupa se află în patrimoniul nostru și am expus-o publicului cu ocazia "Zilei Culturii Române" și pe această cale invităm toți ascultătorii să vină să vadă această cupă la Muzeul Național de Istorie a României. Este un obiect foarte, foarte frumos. Este o cupă cu capac. Pe o parte are lupoaica cu Romulus și Remus și o inscripție "Surge Luce" care înseamnă "Înalță-te spre lumină", iar pe partea cealaltă sunt trei embleme, dintre care una este a "Societății pentru studiul limbilor romanice", cu o inscripție în provensală "Suntem ascunși, dar nu suntem morți" și, de asemenea, mai are două inscripții în catalană."


RadioRomaniaInternational · Eveniment Cultural - 18.01.2023 Edit

www.rri.ro
Publicat: 2023-01-18 15:04:00
Vizualizari: 500
TiparesteTipareste