Jurnal românesc - 23.02.2023

jurnal românesc - 23.02.2023 Guvernul de la Bucureşti a adoptat o hotărâre privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Române pentru Investiţii şi Comerţ Exterior.

Guvernul de la Bucureşti a adoptat o hotărâre privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Române pentru Investiţii şi Comerţ Exterior. Aceasta va asigura urmărirea, coordonarea şi controlul aplicării şi respectării reglementărilor din domeniul investiţiilor străine directe şi de portofoliu în România, al comerţului exterior şi al urmăririi investiţiilor româneşti în străinătate, reprezentând statul român atât în plan intern, cât şi extern. De asemenea, noua instituţie va avea ca atribuţii iniţierea, elaborarea, promovarea, fundamentarea şi aplicarea politicilor şi strategiilor Guvernului în domeniile menţionate, precum şi iniţierea şi elaborarea cadrul normativ necesar. Executivul transmite că Agenţia Română de Investiţii şi Comerţ Exterior va fi interfaţa principală dintre potenţialii investitori şi autorităţile române locale şi centrale, va constitui un veritabil punct de legătură pentru investitorii străini şi le va oferi asistenţă şi consultanţă pentru implementarea proiectelor de investiţii. Guvernul estimează că, anul trecut, investiţiile străine în România au depăşit 11 miliarde de euro.


Abrogarea de către preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a decretului privind politica externă a Federaţiei Ruse din 2012, în baza căruia era recunoscută suveranitatea Chişinăului în problema Transnistriei, nu anulează tratatul de bază semnat de Republica Moldova şi Rusia în noiembrie 2001, a afirmat ambasadorul moldovean la Bucureşti, Victor Chirilă. Acesta a declarat că, în conformitate cu articolul 1 al respectivului tratat, Rusia s-a angajat să respecte "inviolabilitatea frontierelor, integritatea teritorială, independenţa politică, reglementarea paşnică a diferendelor şi neamestecul în treburile interne". Chirilă a spus că administraţia de la Chişinău a luat notă de decizia Kremlinului şi aşteaptă prezentarea unei noi concepţii de politică externă a Rusiei, care va fi examinată cu atenţie. "Poziţia Republicii Moldova cu privire la reglementarea transnistreană rămâne, însă, aceeaşi, axată pe reglementarea paşnică, prin mijloace diplomatice şi politice a conflictului", a mai spus diplomatul. Acesta a precizat că factorii de decizie de la Chişinău vor continua să solicite Federaţiei Ruse respectarea angajamentelor sale internaţionale de retragere necondiţionată a militarilor staţionaţi ilegal pe teritoriul Republicii Moldova.


Expertul în antreprenoriat Irina Anghel-Enescu a fost desemnată laureată a Distinguished Fellow Award 2023 a Eisenhower Fellowships. Românca este prima laureată din Europa Centrală şi de Est şi a doua de pe întreg continentul european. Aceasta activează la Said Business School din cadrul Universităţii Oxford, este consilier la Harvard Innovation Labs, şef al filialei de ţară a Eisenhower Fellowships şi membru al Comitetului de nominalizare din România. Consiliul de Administraţie al Eisenhower Fellowships arată că Irina Anghel-Enescu a identificat candidaţi români remarcabili pentru program şi a transformat România într-una dintre cele mai active filiale din reţeaua globală. Totodată, de la începutul invaziei Rusiei în Ucraina, a făcut parte dintr-un efort mai amplu al bursierilor Eisenhower de a-i sprijini în mod activ pe refugiaţii ucraineni. Premiul 2023 Distinguished Fellow Award îi va fi înmânat Irinei Anghel-Enescu de preşedintele Eisenhower Fellowships, fostul secretar american al Apărării, Robert Gates, în cadrul unui dineu care va avea loc pe 17 mai, în Philadelphia.


Expoziţia de fotografie "Emoții în stradă", a fotografului Denis Malciu, este deschisă, la 23 februarie, la reprezentanţa din China a Institutului Cultural Român în ajunul sărbătorii de Dragobete. Sunt expuse 56 de fotografii în care este surprins sentimentul iubirii la români, manifestat pe stradă, în mijloacele de transport în comun, în piețe şi în centrul sau la periferia orașelor românești. De asemenea, ICR Beijing organizează proiecţia filmului "Prin oraș circulă povești de dragoste" în regia Carinei-Gabriela Dașoveanu. Pelicula a obținut premiul al treilea în secțiunea Cinefondation din cadrul Festivalului de Film de la Cannes din 2021 şi premiul pentru cel mai bun film la Festivalul CinemaIubit şi la Premiile Gopo de anul trecut. Totodată, a fost selectat în Festivalul Internaţional de Film de la Denver, la Festivalul de Film Sundance și a înregistrat mii de comentarii și vizualizări pe platforma chineză Youku, unde a fost prezentat în noaptea de Anul Nou, ca parte a festivalului UCCA Summer Breeze 2022. 


RadioRomaniaInternational · Jurnal românesc - 23.02.2023

www.rri.ro
Publicat: 2023-02-23 11:00:00
Vizualizari: 769
TiparesteTipareste