Organizat pe o perioadă de două zile și o structură formată din 40 de paneluri, Forumul de Securitate din Regiunea Mării Negre şi Balcani a reunit la Bucureşti înalţi oficiali civili şi militari, diplomaţi, experţi de renume din ţările membre ale UE şi NATO, precum şi din ţările partenere. Reconstrucţia Ucrainei, sprijinirea integrării europene a Republicii Moldova (majoritar românofonă) şi a Ucrainei, arhitectura de securitate europeană după război, dar și criza alimentară cauzată de invazia Rusiei, securitatea energetică în Europa sau rezilienţa cibernetică sunt temele stringente abordate. Prezent la deschiderea evenimentului, premierul Nicolae Ciucă a apreciat că ameninţările la adresa securităţii din regiunea Mării Negre, determinate de abuzurile Federaţiei Ruse, reclamă întărirea prezenţei Alianţei Nord Atlantice în această zonă. Oficialul român a amintit și că aceste abuzuri nu au vizat doar Ucraina, ci au ameninţat şi securitatea maritimă, cu implicaţii economice. Reconstrucţia Ucrainei este un proces care trebuie să înceapă acum şi nu la finalul războiului, prin crearea mecanismelor internaţionale pentru a susţine investiţiile, a declarat și preşedintele interimar al Senatului de la București, Alina Gorghiu. Ea a atras atenţia că este nevoie de stabilitate regională, iar fără securitate pe flancul estic lucrurile ar putea deveni complicate.
Alina Gorghiu: "Reconstrucţia Ucrainei este o şansă economică uriaşă pentru România. Trebuie să devină un proiect de ţară în perioada următoare. Guvernul va trebui să formuleze un plan bine pus la punct pentru a putea să atingem acest obiectiv."
Realităţile geopolitice necesită iniţiative noi şi îndrăzneţe pentru a proteja valorile şi interesele comune, reducând, în acelaşi timp, dependenţa de petrolul şi gazele Federaţiei Ruse, a afirmat preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu. El s-a arătat convins că Ucraina va câştiga războiul şi a dat asigurări pentru continuarea sprijinului acordat Republicii Moldova pe toate planurile. Marcel Ciolacu:
"Este miza întregii comunităţi democratice să-şi arate puterea şi solidaritatea, să sprijine Ucraina şi Republica Moldova, să devină astfel parte a Uniunii Europene şi a NATO."
La Forum a fost prezent şi şeful executivului de la Chişinău, Dorin Recean, care a declarat că Republica Moldova a reuşit, cu ajutorul României şi al statelor occidentale, să nu mai depindă de gazul rusesc. El a afirmat, totodată, că ţara sa este atacată hibrid de către Rusia prin propagandă sau atacuri cibernetice. Tot la București, preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, a evidenţiat dinamica reformelor asumate şi şi-a exprimat speranţa că Uniunea Europeană va transmite până la finalul anului mesajul privind începerea procesului de aderare.