Terapia prin joc

terapia prin joc Dacă tot a început vacanţa, ne propunem să vorbim despre joacă. După cum se ştie, joaca este foarte importantă pentru dezvoltarea socială, emoţională, fizică şi cognitivă a copilului.

Dacă tot a început vacanţa, ne propunem să vorbim despre joacă. După cum se ştie, joaca este foarte importantă pentru dezvoltarea socială, emoţională, fizică şi cognitivă a copilului. În timp ce se joacă, cel mic îşi foloseşte toate simţurile, motiv pentru care jocul reprezintă primul stadiu de învăţare şi activitate creatoare. În timp ce se joacă, micuţul dobândeşte capacităţi şi experienţe noi, îşi cultivă spiritul de observaţie, memoria, atenţia, fantezia, gândirea şi spiritul artistic. Pe măsură ce copilul creşte, joaca acestuia devine din ce în ce mai complexă şi mai imaginativă, el exersându-şi talentele şi abilităţile prin intermediul acesteia.

 

Un proiect, „Să redescoperim şcoala”, aflat în al treilea an de desfăşurare se adresează copiilor cu dizabilităţi şi are ca scop prevenirea riscului de abandon şcolar. Modalitatea de abordare este joaca, dar proiectul vine cu o noutate. Detalii ne-a oferit Daniela Vişoianu, manager proiect: Noutatea proiectului este lucrul cu cuplul copil-părinte. În toate activităţile noastre lucrăm împreună cu copilul şi cu părintele. Sunt mai multe etape în proiect: întâi lucrăm cu adulţi care sunt implicaţi în lucrul cu copiii şi cu părinţii lor, pe care-i formăm ca mediatori şcolari, pentru a putea să fie o resursă în şcolile sau în serviciile din care fac parte, unii sunt angajaţi ai serviciilor sociale, după ce aceşti mediatori absolvă prima parte a cursului, cea de acreditare, ei sunt obligaţi ca parte a înţelegerii noastre, să ineracţioneze într-o săptămână de practică cu un grup de copii.”

 

Ateliere cu copiii au mai fost organizate. Chiar şi unele activităţi cu părinţii, dar în România nu s-a mai lucrat cu ei împreună în acelaşi atelier. Avantajul acestei abordări ni-l explică tot Daniela Vişoianu:  „Să facă în aşa fel încât părintele să se situeze sub interesul copilului, adică să-şi lase copilul să dirijeze el jocul, să-i spună copilul părintelui colorează aici sau ajută-mă cu aceasta. Este practic o inversare de forţe. Copilul are permanent senzaţia că face ceea ce vrea şi ceea ce îi place, mai ales aceşti copii cu nevoi speciale şi mai ales aceşti părinţi care sunt supuşi unei presiuni foarte mari. Joaca este inclusiv pentru ei o metodă de terapie. Ce mai facem important în acest proiect este să consiliem psihologic părinţii şi să-i aducem împreună pe aceşti părinţi care au copii cu dizabilităţi diferite. Chiar copiii care se cunosc între ei şi au dizabilităţi diferite văd că există lucruri compensatorii şi că au şi ei o abilitate care îi ajută să se descurce mai bine decât alţi copii cu o dizabilitate diferită. Fiecare îşi vede şi lucrurile bune sau ce are la dispoziţie ca să se descurce.”

 

La sfârşitul lunii iunie, persoanele implicate în proiect au beneficiat de experienţa terapeutei britanice Eunice Stragg, psihoterapeut cu peste 26 de ani de experienţă în Sănătate Mentală, specializată în Play Therapy şi Sandplay Therapy. Într-o primă fază, Eunice a lucrat cu 8 copii cu dizabilităţi şi părinţii acestora. În a doua parte, specialista britanică a explicat beneficiile Play Therapy pentru colaboratorii programului „Să redescoperim scoala” - psiohologi, mediatori, etc.

 

Principalul obiectiv al acestei forme de terapie este rezolvarea problemelor emoţionale sau de comportament, prin aceasta înţelegându-se şi îmbunătăţirea comunicării şi înţelegerii între părinţi şi copil. Apoi se urmăreşte îmbunătăţirea exprimării verbale, a aptitudinii de auto-observaţie, a controlului impulsurilor, dezvoltarea unor modalităţi de gestionare a anxietăţii şi frustrării, îmbunătăţirea capacităţii de a avea încredere în ceilalţi şi de a relaţiona cu aceştia. Pentru a îndeplini aceste obiective, terapeutul se bazează pe dezvoltarea cognitivă ce caracterizează diverse stadii de dezvoltare emoţională la copil, precum şi pe conflictele specifice fiecărei vârste.

 

Tot o noutate într-un proiect de acest tip este şi ideea dezvoltării unei independenţe a copilului cu dizabilităţi faţă de părinte. Daniela Vişoianu:  „Ne-am propus să lăsăm spaţiu copilului şi părintele să înţeleagă că nu-şi poate construi viaţa prin copilul cu nevoi speciale. Când un părinte se trezeşte în faţa acestei provocări, să aibă un copil cu nevoi speciale, îşi reorganizează viaţa în jurul acestui copil, şi dedică 10-20 de ani din viaţă exclusiv nevoilor copilului. Teama cea mai mare este ca părintele să nu pună şi o infirmitate psihologică asupra copilului, să pună o presiune, amintindu-i de sacrificiile făcute.”

 

Dacă deocamdată au fost implicate în proiect cu aproximativ 800 de familii, adică 1600 de persoane, din regiunea de sud a României, intenţia este multiplicarea acestui tip de proiect şi extinderea lui la nivel naţional.


www.rri.ro
Publicat: 2013-07-10 09:58:00
Vizualizari: 401
TiparesteTipareste