Încheierea primului război mondial nu a adus şi pacea mult râvnită. Europa scăpase de război dar intrase într-o perioada turbulentă în care revoluţiile şi continuarea unor conflicte armate adusese nesiguranţă.
Încheierea primului război mondial nu a adus şi pacea mult râvnită. Europa scăpase de război dar intrase într-o perioada turbulentă în care revoluţiile şi continuarea unor conflicte armate adusese nesiguranţă. Revoluţia bolşevică din 1917 care adusese victoria comunismului în Rusia era numai începutul anarhiei. Peste tot în Europa agitaţia comunistă încerca să profite de rănile şi neputinţele războiului pentru a instaura o societate după scrierile lui Marx şi Engels în care lichidarea proprietăţii private şi dispariţia exploatării omului de către om ar fi adus fericirea. Însă societăţile europene doreau pace şi au reacţionat în direcţia anihilării pericolului pe carte îl reprezenta tipul de regim sovietic.
Şi în România, grupuscule radicale de comunişti şi socialişti s-au organizat şi au încercat să preia puterea, aşa cum a fost încercarea din 13 decembrie 1918 de pe Calea Victoriei, din apropierea Palatului Regal. Reacţia guvernului a fost dură şi a dus la pierderea de vieţi omeneşti. Succesiunea evenimentelor de până pe 13 decembrie fusese declanşarea unei greve pe 6 decembrie a muncitorilor tipografi pentru salarii mai mari şi pentru ziua de muncă de 8 ore şi anunţarea alteia pe 13. Noua grevă s-a transformat într-o manifestaţie de protest la care s-au alăturat şi socialiştii şi la care s-au strigat lozinci împotriva armatei române, pentru detronarea regelui şi proclamarea republicii. Generalul Emilian Ionescu era în 1918 locotenent şi, dintr-un interviu din 1979 aflat în arhiva Centrului de Istorie Orală din Radiodifuziunea Română, am aflat cum au decurs evenimentele. "Îmi amintesc că ziua de 13 decembrie era o zi neguroasă, o zi chiar rece şi la un moment dat generalul Ştefănescu, care se găsea în cabinetul lui de la Prefectura Poliţiei din Calea Victoriei, este anunţat că grupuri de muncitori se adună în Piaţa Teatrului Naţional. Atunci am mers cu el chiar pe jos şi, într-adevăr, grupuri de muncitori, se adunau în faţa Palatului Poştelor şi înaintau spre Calea Victoriei. Un alt grup se adunase în Casa Sindicatelor, unde este acum Sala Palatului. Se aduseseră în Bucureşti trei regimente: 9 Vânători sub comanda colonelului Rasoviceanu, 4 Roşiori sub comanda colonelului Moruzi şi 1 Grăniceri sub comanda colonelului Stănescu. Aceste trei regimente, care se remarcaseră pe fronturile de luptă, fuseseră aduse ca "regimente de încredere" în Bucureşti. Se mai adusese şi regimentul Vânători de Munte de sub comanda pe atunci Prinţului Moştenitor Carol."
Pe Calea Victoriei, la intersecţia cu strada Ion Câmpineanu, s-a scris istoria acelei zile. Emilian Ionescu. "În faţa Teatrului Naţional, când aceste coloane care veneau dinspre Poştă, altele care veneau dinspre strada Câmpineanu, o delegaţie din acei oameni ai muncii care venise la generalul Ştefănescu ceruse permisiunea să li se dea voie să manifesteze. Adică să meargă prin faţa Palatului Regal şi să reamintească regelui Ferdinand că în martie 1917, în preajma bătăliilor de la porţile Moldovei, dăduse acel ordin de zi către trupe în care spunea că vor primi după război pământ, vor primi pâine, vor primi libertate. Si ei cereau voie domnuluigeneral să treacă prin faţa palatului să reamintească Majestăţii Sale Regelui acele promisiuni pe care le-a făcut în preajma bătăliilor de la Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz."
Radicalizarea manifestanţilor şi refuzul autorităţilor de a dialoga au dus la deznodământul sângeros care a urmat. Emilian Ionescu. "Generalul Ştefănescu se duce chiar pe strada Academiei unde se găsea Ministerul de Interne, stă de vorbă cu generalul Mărgineanu care era la punctul de comandă acolo, însă la minister nu s-a admis cererea muncitorilor. Unităţile militare din regimentul de vânători nr. 9 şi din regimentul de grăniceri făceau aşa-zisele "cordoane de siguranţă". Toată lumea era destul de enervată. Şi atunci se produce o busculadă: cei care veneau dinspre strada Câmpineanu au înaintat vociferând cerând totuşi să fie lăsaţi. Atunci generalul Mărgineanu, enervat, dându-şi seama că s-ar putea produce încăierări, dă ordin să vină în grabă un pluton de mitraliere din regimentul prinţului Carol al vânătorilor de munte. Acest pluton compus din patru mitraliere este aşezat în bătaie unde este astăzi magazinul Romarta, cu ţevile îndreptate spre strada Câmpineanu."
Acţiunea forțelor de ordine s-a soldat cu 16 morți și zeci de răniți din rândurile muncitorilor, dar după preluarea puterii în 1945-1947, regimul comunist a numărat 102 morți și sute de răniți. În urma anchetelor, socialistul I. C. Frimu, arestat în timpul manifestației, a decedat.Emilian Ionescu a arătat care au fost neregulile din partea autorităţilor în acea zi. "Regulamentul despre pază internă prevedea ca în aceste ocazii când se manifesta să vină un procuror militar şi nişte trompeţi care să facă somaţiunile respective. Nu era la faţa locului nici un procuror, nici un om al ordinii şi nici un gornist care să facă somaţiunile. Chiar în asemenea ocazii nu se trage în plin ci prin secerări pe deasupra pentru intimidare. Însă militarii care erau la mitraliere trag în plin. După prima secerare, pe caldarâmul Străzii Câmpineanu, în dreptul Pieţei Teatrului Naţional, cad 87 de morţi, între care mulţi copii şi femei."
Deşi numărul celor căzuţi este disputat, circumstanţele în care acei oameni şi-au pierdut vieţile au fost cu totul excepţionale. Haosul de la finalul unui război distrugător şi utopiile totalitare sângeroase care se năşteau au dovedit că, de fapt, doar democraţia avea soluţii pentru revenirea la normalitate.
Linkuri utile
Copyright © . All rights reserved