30 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova

În anul 1989, în Europa Centrală și de Est, regimurile comuniste se încheiau după ce vreme de aproape o jumătate de secol puseseră în practică un model economic, social și politic dezastruos. Căderea comunismului în Uniunea Sovietică a însemnat nu numai abandonarea modelului marxist, ci și dispariția statului sovietic. Fostele republici unionale și-au declarat independența și fostul spațiu sovietic s-a redimensionat în conformitate cu noile viziuni geopolitice. Prima republică ieșită din URSS a fost Lituania în martie 1990, urmată la scurt timp de Letonia și Estonia. Până la sfârșitul anului 1991, Georgia, Ucraina, Belarus, Moldova, republicile din Asia Centrală, Armenia și Rusia parafau moartea celei care fusese una dintre cele mai temute superputeri din lume din a doua jumătate a secolului 20.

Republica Moldova a fost cea de-a șaptea entitate care și-a proclamat independența pe 27 august 1991. A fost ultimul act dintr-o serie care a mers către refacerea idenmtității locale și a tradiției. Apariția Moldovei pe harta geopolitică a lumii a fost posibilă pe fondul politicii de glasnost și perestroika promovată de ultimul lider sovietic Mihail Gorbaciov cu începere din 1985. În 1986 se forma Mișcarea Democratică din Moldova care organiza pe 27 august 1989 o mare adunare în care cerea adoptarea limbii române ca limbă de stat și trecerea la alfabetul latin. Pe 23 iunie 1990, parlamentul de la Chișinău adopta declarația prin care Moldova devenea stat suveran și Mircea Snegur era ales președinte. 

După două luni, pe 16 august 1991, regiunea Transnistria își declara secesiunea de Moldova. După ce pe 23 iunie 1991 era adoptată noua denumire a statului, Republica Moldova, în fața adunării populare de la Chișinău de pe 27 august 1991 era citită declarația de independență. Cu acea ocazie, cu câteva ore înainte de adoptarea importantului act, Alexandru Moșanu, președintele Parlamentului Republicii Moldova, amintea de eforturile prin care trecuse țara până la dobândirea acelui succes.  "Iubit popor! Năzuința noastră sfântă spre libertate, unul dintre cele mai scumpe daruri date de Dumnezeu fiecărei ființe omenești, este la un singur pas de realizare. Peste mai puțin de două ore, Parlamentul se întrunește în ședință extraordinară pentru a adopta declarația de independență a Republicii Moldova. Calea pe care am parcurs-o până la această zi este o cale pe cât de tragică, pe atât de eroică. Fiecare dintre noi am mers pe ea așa cum ne-a dictat cugetul, așa cum ne-a dictat rațiunea."

Noua Moldovă își alegea structurile de conducere, își contura viitoarele strategii de dezvoltare economică și își căuta parteneri în relațiile internaționale. Unul dintre partenerii spre care Moldova s-a îndreptat natural a fost România, spațiul din care fusese ruptă în 1812, 1940 și 1945. În 1812, Imperiul otoman ceda Basarabia sau Moldova dintre Prut și Nistru Rusiei și până în 1918 aceasta va fi parte din spațiul țarist. În 1940, în urma a două ultimatumuri, URSS ocupa Basarabia, în vara anului următor fiind eliberată de armata română și reîncorporată României. Iar în 1944, în urma cursului frontului celui de-al doilea război mondial, Uniunea Sovietică revenea în Basarabia și o reocupa. În timpul regimului comunist, în care represiunea generalizată însemnase și lichidarea elitelor și a oamenilor obișnuiți convingeri naționale, memoria apartenenței la spațiul românesc a rămas importantă. 

Astfel, după dobândirea independenței, România devenea, prin consubstanțialitatea identitară, partenerul preferat al Moldovei, așa cun spunea și Valeriu Muravski, primul ministru.  "Noi considerăm că proclamarea independenței republicii nu înseamnă autoizolare. Am spus asta și știți că am întreprins pași concreți: dezvoltarea relațiilor cu alte republici din fosta Uniune, indiferent dacă ele vor fi într-o uniune sau în afara ei. Sutem integrați economic și relațiile trebuie să le păstrăm. În al doilea rând, trebuie să dezvoltăm relațiile cu toate țările străine în condiții convenabile și în primul rând cu România."

Poetul Grigore Vieru alături de alte nume importante precum Mihai Cimpoi, Nicolae Dabija, Ion Hadârcă a fost unul dintre liderii generației de intelectuali moldoveni cu convingeri românești. În anii 1960, în anii liberalizării culturale a regimului sovietic, Vieru a fost autor al unor poezii în care mesajul era pentru recuperarea tradiției scriitorilor români, a strămoșilor de origine latină, a alfabetului latin, a istoriei Moldovei și a figurilor sale importante precum principele Ștefan cel Mare din secolul al 15-lea. La adunarea populară din 27 august 1991 de la Chișinău, Vieru a omagiat sacrificiul pe care moldovenii l-au făcut pentru a ajunge într-un moment astral.  "Iubiți compatrioți! A bătut ceasul nostru de aur. A răsărit raza de aur pe care o așteptăm de-o vecie. A răsărit din jertfa de sine, din lupta și suferința plugarului și muncitorului, scriitorului și ziaristului, studentului și savantului, parlamentului și guvernului nostru. Un proverb spune: prea tare nu te ridica, te vor spânzura, prea tare nu te apleca, te vor călca. Ne-am tot aplecat în fața negurosului timp crezând că nu ne va călca și am fost călcați barbar în picioare. Ne-am ridicat azi în aproape toată statura noastră și iată că nu ne-au spânzurat pentru că este cu neputință să spânzuri un popor întreg și atâtea alte popoare."

La 30 de ani de la marele moment al declarării independenței din 1991, Republica Moldova a trecut prin complicate reforme și transformări. A fost un drum al căutărilor care se îndreaptă acum către valorile europene.